OFICIAL Două transferuri din SuperLiga la Metaloglobus: „Mult succes!”

Două transferuri din SuperLiga la Metaloglobus: „Mult succes!” Liga 2

Metaloglobus continuă campania de achiziții înaintea startului noului sezon din Liga 2. 

Clubul bucureștean i-a prezentat pe Tudor Pojar (20 de ani), fundaș central venit de la Universitatea Cluj, și pe Luca Stoica (18 ani), mijlocaș defensiv împrumutat de la Rapid pentru sezonul 2026-2027.

Două transferuri din SuperLiga la Metaloglobus!

Tudor Pojar vine după un sezon petrecut în Liga 2, la Poli Iași, unde a evoluat sub formă de împrumut de la Universitatea Cluj. În tricoul moldovenilor a bifat 15 apariții.

Fundașul de 1,92 metri este un produs al academiei Universității Cluj, alături de care a cucerit Liga Elitelor U17, Supercupa Elitelor U17 și Cupa de Tineret.

„Bine ai venit, Tudor! Mult succes în tricoul echipei noastre!”, a transmis Metaloglobus în momentul prezentării oficiale.

Al doilea transfer este Luca Stoica, mijlocașul central crescut de Rapid București. Fotbalistul născut în 2008 va evolua sub formă de împrumut.

”Metaloglobus a ajuns la un acord cu Rapid pentru împrumutul tânărului mijlocaș central Luca Stoica. Mult succes în tricoul echipei noastre!”, a transmis Metaloglobus pe pagina de Facebook.

Sub comanda lui Ianis Zicu, bucureștenii și-au propus revenirea în primul eșalon, iar cel dintâi test va avea loc pe 1 august. Metaloglobus va primi vizita formației Metalul Buzău, într-o partidă programată să înceapă nu mai devreme de ora 11:00.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!