Dincolo de performanțele care au consacrat-o, numele său este asociat cu ambiția, perseverența și capacitatea de a transforma talentul într-o moștenire care depășește granițele: „Lumea mă întreabă deseori cum este să atingi perfecțiunea. Sincer, nu știu. Știu doar cum este să-ți bată inima atât de tare încât simți că-ți sare din piept, în timp ce milioane de oameni te privesc. Este pentru prima oară când fac parte dintr-o emisiune de televiziune din România și mă bucur enorm că această emisiune este Românii au talent.

Vin să văd curajul acesta cu ochii mei, să fiu aproape de oamenii care visează, care muncesc pentru visul lor și care tremură de emoție înainte să pășească în lumina reflectoarelor. Îi înțeleg din tot sufletul. Am fost și eu acolo. Vin să mă emoționez, să râd cu voi, să plâng cu voi atunci când lacrimile nu se mai lasă oprite, pentru că talentul, curajul și emoția de a-ți urma visul merită, de fiecare dată, un 10 perfect”, spune Nadia Comăneci.

Fiecare decizie pe care am luat-o a avut în centru publicul și dorința de a le oferi celor de acasă un conținut cât mai variat, relevant și spectaculos. Iar astăzi avem bucuria de a anunța, în premieră, unul dintre marile momente ale anului viitor, o colaborare de 10: Nadia Comăneci se alătură juriului Românii au talent”, a declarat Antonii Mangov, Director de Programe PRO TV.

Toți cei care vor să-și facă talentul cunoscut în fața a milioane de oameni și să aibă ocazia de a primi un „DA” din partea Nadiei Comăneci sunt invitați la casting. Înscrierile pentru sezonul 17 Românii au talent sunt deschise pe inscrieri.protv.ro.