VIDEO „Să te sperii când ajungi acolo!” Gigi Becali a dezvăluit strategia lui Dawa și și-a 'înțepat' jucătorii: „Joacă două meciuri la FCSB, pac, s-a tatuat” 

Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 17 Iulie 2023, 13:24
Data actualizarii: Luni 17 Iulie 2023, 13:47

Gigi Becali a vorbit după victoria obținută de echipa sa în deplasarea cu FCU Craiova din prima etapă a Superligii României, scor 3-1. 

Finanțatorul a fost extrem de încântat de victoria echipei sale, arătându-se mulțumit atât de rezultat cât și de prestația jucătorilor săi. Vorbind despre fotbaliștii săi, Gigi Becali a fost întrebat și despre noul look al lui Joyskim Dawa, care a apărut vopsit roz în cap la meci. 

Gigi Becali l-a „dat de gol” pe Joyskim Dawa 

Gigi Becali a declarat că schimbarea de look este o strategie pe care fundașul său a „adoptat-o” pentru a-și intimida adversarii. Patronul a profitat de ocazie și pentru a-i 'înțepa' pe câțiva dintre fotbaliștii săi care după ce ajung la FCSB s-ar considera deja vedete. 

„Într-un fel e o strategie, pe bune. De ce e strategie? Când ajungi acolo să te sperii. Da, mă, să te sperii și să spun încă ceva, să fie foarte vizibil ca jucător, e o chestiune de marketing, probabil l-a învățat cineva. Nu contează cum te colorezi la păr, fotbaliștii au chestiunea asta. 

Numai că, să poți să îți faci lucrurile astea, acum nu pot să spun încă de Dawa, el așa e impunător, puternic, viteză are, de obicei vedetele pot să își permită așa ceva, Neymar, Messi, Ronaldo, adică ăștia pot. Dacă nu ai ajuns vedetă ești penibil să faci asta, dar eu vorbesc la modul general. Vine joacă la FCSB două meciuri, pac, s-a tatuat. 

Băi, stai puțin, ajungem, are Coman, dar e Coman, e vedetă, poate să aibă. Stai să ajungi vedetă și după”, a declarat Gigi Becali. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!