Antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, Zeljko Kopic, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în derby-ul din deplasare cu FC Rapid jucătorii săi îşi propun să arate cel mai bun fotbal al lor.
”Trebuie să luptăm pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil”
"E un sentiment plăcut să facem parte din play-off. Este un nou început, suntem în formă, avem o energie bună în cadrul lotului, aşa că ne propunem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru.
Trebuie să luptăm pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil. Ştim că va fi dificil, îi respectăm pe cei de la Rapid, respectăm ceea ce au realizat până acum, însă avem ambiţiile noastre şi vom merge acolo să luptăm", a spus el.
”Ne confruntăm cu probleme la finalizare, aici trebuie să ne îmbunătăţim”
Tehnicianul susţine că formaţia sa trebuie să îşi rezolve problemele la finalizare.
"După pauza de iarnă ne confruntăm cu probleme la finalizare, nu am reuşit să marcăm, chiar dacă şanse am avut în fiecare meci. Nu suntem eficienţi, aici trebuie să ne îmbunătăţim.
De asemenea, e important să fim mai atenţi la fazele fixe în defensivă. Analizăm şi lucrăm toate aceste lucruri la antrenamente şi cred că putem fi mai buni începând cu meciul următor.
Cred că am fi putut avea câteva puncte în plus dacă eram atenţi, însă suntem acolo unde merităm, în play-off", a precizat Kopic.
"Este importantă şi statistica partidelor cu Rapid. Dar eu spun că am avut şanse să câştigăm în faţa lor în trecut, dar nu am reuşit. Mâine va fi o nouă oportunitate pentru noi. Sunt 10 meciuri, deci 30 de puncte, aşa că trebuie să luptăm până la final şi vedem atunci unde ne clasăm", a adăugat antrenorul croat, citat de Agerpres.
Absenții lui Dinamo
Zeljko Kopic a menţionat că se confruntă cu probleme de lot înaintea partidei de sâmbătă:
"(George) Puşcaş nu va putea intra cu siguranţă. Nici (Mamoudou) Karamoko nu este apt, iar în ceea ce îl priveşte pe (Andrei) Mărginean vom vedea exact cum se prezintă mâine.
Vom vedea de asemenea şi situaţia lui (Kennedy) Boateng, dacă va putea intra sau nu".
Echipa de fotbal Dinamo întâlneşte FC Rapid, sâmbătă de la ora 21:00, pe Stadionul Giuleşti din Capitală, într-o partidă contând pentru prima etapă a play-off-ului Superligii.