Vladimir Screciu, foc și pară după 0-1 cu FCSB: "Greu de digerat" / "Să ne trezim!"
Vladimir Screciu a făcut parte din tridentul de la mijlocul oltenilor, alături de Oshima și de Houri, însă nu a reușit să impresioneze decât pe parte defensivă. I-a blocat pe roș-albaștri de câteva ori, a câștigat mai multe dueluri aeriene însă a avut o exprimare în nota echipei.
La finalul partidei de duminică seara, mijlocașul formației lui Mirel Rădoi și-a exprimat dezamăgirea în urma unui meci în care Craiova a arătat că nu deține arme pentru a contracara jocul campioanei.
"A fost un meci foarte greu, nu ne-a ieşit ce am încercat să facem la antrenamente în această săptămână. Bine că s-a întâmplat acum, în play-off încep finalele şi poate că aşa a fost să fie, să ne trezim şi să vedem ce mai avem de lucrat. Este o înfrângere greu de digerat, mai ales că nu ne-a ieşit jocul aşa cum ne doream, dar acum ştim unde avem de lucrat.
FCSB este o echipă care se luptă pentru câştigarea campionatului. Totul a depins de noi, noi ne-am făcut meciul mai greu, nu am putut practica ce am făcut la antrenamente", a declarat Vladimir Screciu, la finalul partidei.