„Nerazzurrii” au patru victorii și o remiză în acest sezon, iar ultimul meci s-a încheiat 2-2 pe terenul celor de la AS Roma. Pentru pauza de trei săptămâni, Chivu a decis să le acorde opt zile libere fotbaliștilor care nu au fost convocați la echipele naționale. Spence, Calhanoglu și Stones se află printre jucătorii care au primit vacanță, dar au și un program individual de pregătire, după cum Sport.ro v-a prezentat aici.

Vincenzo Pincolini respectă decizia luată de Cristi Chivu: „E un avantaj semnificativ”

Decizia lui Chivu a fost analizată de Vincenzo Pincolini, preparator fizic cu experiență la AC Milan și în mai multe reprezentative de juniori ale Italiei. 

Pincolini este, în prezent, preparator fizic al naționalei Letoniei. Italianul consideră că perioada de repaus poate avea efecte importante pentru fotbaliștii care rămân la club.

„Jucătorii care nu merg la echipele naționale pot avea un avantaj semnificativ, pentru că au timp să facă lucruri care nu mai sunt posibile în timpul verii, din cauza calendarului.

Își pot regla condiția fizică și pot lucra la accidentări. Inter a procedat bine când le-a oferit o pauză atât de lungă. Nu doar că le permite să se odihnească, dar îi face și responsabili”, a declarat Pincolini pentru Gazzetta dello Sport.

Inter are 12 jucători convocați la echipele naționale, printre care Barella, Bastoni, Dimarco, Lautaro Martinez, Bonny, Sucic, Diouf, Bisseck, Zielinski, Stankovic, Martinez și Akanji. „Nerazzurrii” vor reveni în Serie A pe 10 octombrie, cu partida contra Parmei.