Vasile Miriuță, aflat la primul meci pe banca moldovenilor, va avea parte de un duel la nivelul băncilor tehnice cu Mirel Rădoi, și el la debutul celui de-al doilea mandat la Craiova.

Vasile Miriuță: ”Tot aud cuvântul ăsta ’familie’, familia sunt nevasta, copiii, nepoții, bunicii, aia e familia, noi trebuie să fim o echipă!”

Miriuță a prefațat partida de pe ”Ion Oblemenco” și a vorbit în termeni laudativi la adresa lui Mirel Rădoi.

De altfel, Vasile Miriuță a spus cum poate câștiga Poli Iași duelul cu Universitatea Craiova și a oferit o serie de declarații spumoase.

Ne așteaptă un meci foarte greu, dar plecăm foarte încrezători la Craiova. Am avut multe discuții cu băieții în cele două zile de când sunt aici, am mare încredere în ei. I-am văzut ce pot pe băieți. Avem un grup unit, n-avem de ce să ne fie frică. Vom face tot ce depinde de noi, de mine, de ei, de conducere, să câștigăm această partidă. N-avem nimic de pierdut, mergem să câștigăm.

Mirel Rădoi este un băiat extraordinar, un antrenor bun, care, după ce va căpăta experiență va fi foarte bun. Îl respect. Ca și mine, e de câteva zile la echipă, dar meciul nu se va juca însă între mine și el. Craiova are o echipă bună, jucători de valoare, dar le vom pune probleme, asta sunt sigur.

Suntem o echipă, conducerea să fie aproape de noi, pentru că suntem o echipă, nu o familie. Tot aud cuvântul ăsta ’familie’, familia sunt nevasta, copiii, nepoții, bunicii, aia e familia, noi trebuie să fim o echipă, staff-ul, jucătorii și conducerea. Fiecare are aportul lui”, a spus Vasile Miriuță la conferința de presă.

Clasamentul din Superliga României