Costin Lazăr (44 de ani), în prezent antrenor la Progresul Fundulea în Liga a 3-a, a recunoscut că și-ar dori să o pregătească pe Rapid în viitor.  

Costin Lazăr, cu cărțile pe față despre visul său

Lazăr a admis, în același timp, că nu se gândește momentan să preia un club de anvergura Rapidului. El a apreciat că are nevoie de puțin mai multă experiență pentru a fi apt să își îndeplinească visul. 

„Cred că orice jucător care a avut performanțe cu un club, a iubit foarte mult clubul la care a activat, și-ar dori să fie în viitorul apropiat sau îndepărtat antrenor acolo. Asta-i clar! Mi-ar plăcea să fiu viitorul antrenor al Rapidului, al celor de la Voluntari. Mi-ar plăcea să antrenez cluburile pe la care am trecut, dar în momentul de față nu mă gândesc la așa ceva.

(n.r.- dar în viitor?) Vom vedea în viitor! Deocamdată sunt un antrenor tânăr, un antrenor care cu o mică experiență poate ajunge la un nivel mai mare. Cu oamenii potriviți în spate sunt sigur că în viitorul apropiat voi antrena echipe mari, dacă așa vrea Dumnezeu sau soarta”, a declarat, în exclusivitate pentru Sport.ro, Costin Lazăr.

  • 2006–2011 reprezintă intervalul în care a jucat Costin Lazăr la Rapid. 
  • Două trofee a cucerit alături de giuleșteni: Cupa (2006-2007) și Supercupa României (2007). 
  • 155 de jocuri oficiale și 12 goluri a adunat Costin Lazăr în tricoul alb-vișiniu.  

Concentrat pe proiectul său la Progresul Fundulea

Mai mult decât atât, Costin Lazăr s-a arătat mulțumit de cum decurg lucrurile la Progresul Fundulea, echipă pe care o antrenează din octombrie 2024 și la care vrea să își continue activitatea.

„În momentul de față eu mă gândesc pentru un termen mai lung la Fundulea. Sunt condiții și mă simt bine pentru că de foarte multe ori am fost la cluburi unde nu exista stabilitatea și înțelegerea de aici. Atunci este foarte greu să ai un plan pe termen lung acolo. Aici mă simt ok și vreau să fac treabă pas cu pas”, a mai spus Lazăr.  

  • 5 este locul pe care îl ocupă Progresul Fundulea în Liga a 3-a, Seria 3, cu 31 de puncte adunate în 17 etape.
  • FCSB 2 (32), Agricola Borcea (36), Înainte Modelu (36) și Popești Leordeni (36) se află pe primele patru poziții ce asigură prezența în grupa de promovare.  

Citiți aici interviul integral acordat de Costin Lazăr în exclusivitate pentru Sport.ro.