Bucureștenii au rezolvat meciul încă din prima repriză. Martin Pascual a deschis scorul în minutul 24, cu o lovitură de cap, iar Alberto Soro a stabilit rezultatul pauzei în minutul 36.
„Va fi sezonul lui Dinamo?” Nuno Campos a dat răspunsul după victoria cu Sepsi
La finalul partidei, antrenorul portughez Nuno Campos a apreciat jocul elevilor săi și a amintit că Dinamo nu mai câștigase la Sfântu Gheorghe din 2019.
„Dinamo n-a mai câștigat de aici din 2019, de 13 meciuri. Imaginați-vă că e grozav ce fac acești jucători, luptă în fiecare minut ca să avem identitatea noastră în teren. Am făcut un meci grozav. Echipa mea știe cum să se apere, cum să atace, depinde de meci. Pas cu pas, continuăm să înțelegem detaliile care duc către ce ne dorim să joace Dinamo”, a declarat Nuno Campos.
Întrebat dacă acesta va fi sezonul lui Dinamo, tehnicianul a evitat să facă promisiuni și a pus accent pe obiectivul imediat al echipei.
„Cel mai important este ca în fiecare meci în care intrăm pe teren să ne dorim să câștigăm, să facem tot ce putem ca să câștigăm. În seara asta a fost un loc foarte dificil de joc, dar am câștigat cele 3 puncte, sunt foarte importante. Am doar cuvinte de laudă pentru jucătorii mei”, a spus antrenorul.
După succesul de la Sfântu Gheorghe, Dinamo a ajuns la 26 de puncte și rămâne pe primul loc. Sepsi ocupă poziția a noua, cu 13 puncte.
- „Câinii” nu au mai câștigat titlul de campioană din sezonul 2006-2007.