"Un jucător tot mai util, dar util care se vede". Fotbalistul criticat de Gigi Becali care a ajuns om de bază la FCSB

Basarab Panduru FCSB Malcom Edjouma Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 14 Februarie 2023, 17:11
Data actualizarii: Marti 14 Februarie 2023, 17:18

Malcom Edjouma a marcat golurile cu care FCSB a obținut victorii în ultimele două etape din Superliga României. 

Malcom Edjouma a marcat de două ori în meciul cu FC Voluntari (scor final 1-2) și i-a adus victoria FCSB-ului pentru a doua la rând după ce în etapa precedentă a dat unicul gol al partidei cu CFR Cluj (scor final 0-1).

Chiar dacă Malcom Edjouma avea o ofertă din Ungaria în această iarnă, patronul FCSB a anunțat că jucătorul transferat de la FC Botoșani în urmă cu un an nu mai este de vânzare.

Basarab Panduru, impresionat de evoluția lui Malcom Edjouma
 

"Pare un jucător tot mai util, dar util care se vede. Şi Olaru e un jucător care face lucruri, care aleargă, că pregăteşte spaţii pentru colegi, dar nu se vede în reuşite.

Nici măcar în pase de gol. Edjouma, uşor uşor, uite că arată bine şi cred că preţul în creşte de la meci la meci. Valora un milion, acum valorează 2,5 milioane de euro, dacă nu trei.

El pleca, pleca cu mingea, cu faţa spre poarta adversă, nu era 'cinciarul' ăla care stă stea între fundaşii centrali, să facă triunghiul, să fie primul om în apărarea fundaşilor centrali.

El pleca cu faza, se trezea în careu, venea centrarea, dădea cu capul, nu ţinea poziţia lui. Probabil că atunci şi-au dat seama că nu e mijlocaş defensiv, 'hai să-l bagăm altceva, să profităm'", a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.

Gigi Becali: "Edjouma nu mai e de vânzare"
 

"Nu se pune problema de niciun transfer, a fost vorba și de Malcom, Dumnezeu a făcut și l-am ținut... e, bă, fotbalist, ce să mai? Fotbalist valoros! Acum nu mai e de vânzare! Deloc! Depinde echipa de el", a spus Gigi Becali.

În acest sezon, Malcom Edjouma a jucat deja în 31 de partide pentru cei de la FCSB, pentru care a marcat de opt ori, cifră la care se adaugă și trei pase decisive. 1,2 milioane de euro este cota de piață a mijlocașului, potrivit Transfermarkt.

FCSB a urcat pe locul trei, peste Rapid, cu 47 de puncte, la doar cinci puncte distanță de liderul Farul Constanța și la trei puncte de campioana CFR Cluj, care ocupă locul doi. În următoarea rundă, FCSB va juca pe teren propriu cu Universitatea Craiova.


Interviu Gigi Becali (14.02.2023) pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!