Un fost internațional român e convins! Echipa din Liga 1 care din sezonul viitor va putea emite pretenții la titlu

Farul Constanta Ciprian Marica Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 18 Aprilie 2022, 18:48
Data actualizarii: Luni 18 Aprilie 2022, 18:53

FCSB s-a impus pe terenul lui CFR Cluj, scor 0-1, iar lupta la titlu s-a relansat când au mai rămas cinci etape de disputat din playoff.

Mai mult, Universitatea Craiova, cu un parcurs excelent în ultima parte a sezonului pune și ea presiune pe principalele două combatante din campionat. Oltenii sunt la patru punte în spatele FCSB (locul doi) și la șase puncte de CFR Cluj (lider).

Ciprian Marica, fost internațional român cu 72 de meciuri în naționala României, este convins că din sezonul viitor în fotbalul românesc va apărea o nouă echipă care va emite pretenții serioase la titlu. Este vorba de Farul Constanța, echipa din a cărei conducere face parte.

Farul va avea ca obiectiv câștigarea campionatului în sezonul viitor

„Analizăm un pic cam toate formațiile din Liga 1, mă gândeam ce au ei și ce avem noi. Farul are tot ce îi trebuie ca să devină o echipă care să se bată la titlu, există o singură echipă în tot județul, brandul este în proprietatea clubului, nu este niciun fel de dubiu. Avem toate ingredientele să facem o echipă în adevăratul sens al cuvântului, așteptăm să apară și stadionul nou, cei de la CNI sunt aproape să introducă o hotărâre de Guvern și în doi ani să avem o arenă nouă.

Cred în acest proiect, depinde doar de noi. Așa un acționariat ca la Farul vezi mai rar, nu avem influențe politice. Văd că acest aspect contează de multe ori, ne lovim de politic, este important, vedem că se implică în fotbal la cel mai înalt nivel. Ce mă îngrijorează este că nu vezi luminița de la capătul tunelului. Măcar dacă s-ar implica, ar trebui să o facă la unison, ar trebui o implicare totală, nu doar pentru unii, ar trebui pentru toată lumea”, a declarat Ciprian Marica, pentru Realitatea Sportivă.

Farul Constanța ocupă locu cinci în clasamentul playoff-ului Ligii 1 și a obținut o singură victorie și un rezultat de egalitate în cele cinci etape disputate până în acest moment în playoff.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!