Înainte de startul meciului a avut loc un moment de reculegere pentru două legende de la Dinamo și UTA Arad, Cătălin Hîldan (decedat pe 5 octombrie 2000) și Flavius Domide (decedat pe 11 octombrie 2025), respectiv pentru victimele exploziei din Rahova.

Ultrașii au stricat momentul de reculegere de la Dinamo - Rapid

Cu toate acestea, fanii celor două echipe nu au reușit să păstreze tăcerea pe durata momentului de reculegere. Galeria Rapidului a continuat să cânte imnul echipei, deși crainicul de pe Arena Națională a anunțat ce se va întâmpla. Dinamoviștii nu au rămas datori și au început să fluiere copios.

Crainicul i-a taxat apoi pe fanii Rapidului: "Să ne gândim la marii fotbaliști ai României, cu sute de meciuri în prima ligă. Să ne gândim la victimele tragediei care a lovit Bucureștiul în aceste zile.

Orașul, adică și Rapid, plânge împreună și se oprește din cântat. Viața e mai fragilă decât pare, iar respectul nu se discută. Ori îl ai, ori nu îl ai", s-a auzit în boxele Arenei Naționale.

"Meci de foc" pe Arena Națională

În clasament, Rapid se află pe poziția a treia cu 25 de puncte. După 12 etape, echipa pregătită de Costel Gâlcă a bifat șapte victorii, la care s-au adăugat patru rezultate de egalitate și o înfrângere.

De cealaltă parte, Dinamo se situează pe poziția a patra cu 23 de puncte. Trupa lui Zeljko Kopic a consemnat șase victorii, cinci remize și un eșec în primele 12 runde ale sezonului regulat.

O victorie i-ar aduce pe giuleșteni la egalitate de puncte cu liderul FC Botoșani, în timp ce un câștig pentru Dinamo ar propulsa echipa din Ștefan cel Mare pe podium, la o lungime în spatele Craiovei și la două de FC Botoșani.