Fostul mare dinamovist a murit pe 15 septembrie 2024, la vârsta de 72 de ani, la Spitalul Floreasca, după câteva zile de suferință cruntă. Fiul său, Cătălin Mulțescu, a povestit momentele dramatice prin care a trecut familia.
Ultimele clipe ale lui Gigi Mulțescu, povestite de fiul său: „Au fost zile de coșmar”
Cătălin a dezvăluit că problemele de sănătate ale tatălui său au început după ce acesta s-a retras de la Dinamo. Gigi Mulțescu suferea de o formă atipică de Alzheimer, care îi afecta memoria pe fragmente. Situația s-a agravat brusc când fostul antrenor a suferit o pneumonie puternică.
„A fost o formă atipică, uita anumite lucruri, dar era lucid. Apoi a făcut o pneumonie și l-am dus la Urgențe. A făcut tratamente cu antibiotic, dar nimic nu a funcționat. A fost un corp slăbit… au fost trei zile de coșmar”, a spus Cătălin Mulțescu pentru fanatik.ro.
„În spital m-a strâns de mână când m-a auzit vorbind. Era și sora mea acolo. Ne-a strâns pe amândoi de mână. A fost greu… Mama m-a sunat dimineața și mi-a spus că nu mai este”, a mai spus fiul fostului mare antrenor.
Cine a fost Gigi Mulțescu
Născut pe 13 noiembrie 1951, Mulțescu a scris istorie ca jucător la Dinamo, alături de care a câștigat trei titluri și a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni în 1984, după memorabilul 3-0 cu Hamburg, campioana en-titre. A cucerit și trei Cupe ale României și a adunat 16 selecții la națională, marcând două goluri.
Ca antrenor, a lucrat peste trei decenii, fiind supranumit „SMURD-ul” pentru că era chemat mereu să salveze echipe aflate în criză. A pregătit zeci de formații din România și din străinătate, printre care Dinamo, Samsunspor, Kayserispor, Astra, Gaz Metan, Sportul, FC Vaslui sau Petrolul. Ultima echipă antrenată a fost Dinamo, în 2021, înainte ca problemele de sănătate să îl oblige să se retragă.