Oferta pe multe milioane de euro pentru un titular de la FCSB! Raspunsul lui Becali
Joi 12 Iulie 2018, 13:39

Oferta pe multe milioane de euro pentru un titular de la FCSB! Raspunsul lui Becali

Gigi Becali nu mai vrea sa vanda nimic. Cauta sa intareasca echipa cu un fundas central si cu un atacant.

FCSB a primit in ultimele saptamani oferte concrete pentru fundasul Bogdan Planici, iar cluburile interesate erau dispuse sa plateasca intre 3 si 5 milioane de euro in schimbul sarbului, a anuntat impresarul Zvonko Milojkovici pentru DigiSport.

Milojkovici este un apropiat al clubului bucurestean, cu care Mihai Stoica este in contact pentru transferul atacantului sloven Luka Zahovici.

Becali a refuzat propunerile venite pe numele lui Planici, considerand ca acesta este un jucator cheie, de care FCSB nu se poate desparti in acest moment.

"Am avut trei oferte concrete pentru Planici, oferte clare, echipele erau din top 5 campionate din Europa. Am vorbit cu baiatul, l-am pregatit psihic, pentru ca ofertele zapacesc jucatorii."

"Clubul a zis ca nu este de vanzare."

"Fiecare club are strategia lui. Mi se pare logic, pentru ca el tine apararea acolo. Sumele oferite au fost intre 3 si 5 milioane de euro."

"Singura suma pentru care ar putea pleca si care nu se poate refuza, este de 10 milioane de euro, ceea ce reprezinta clauza de reziliere.", a spus impresarul Zvonko Milojkovici pentru DigiSport.



VIDEO PROTVPLUS.RO

Bloc nou din Capitală, demolat pe cheltuiala proprietarului. Cum au reuşit vecinii să-l oblige