Becali i-a rezolvat cea mai mare problema lui Bogdan Andone! FCSB a transferat un fundas stanga: "Sunt pregatit sa faca fata!"

Bogdan Andone FCSB Gigi Becali Sorin Serban Superliga Becali i-a rezolvat cea mai mare problema lui Bogdan Andone! FCSB a transferat un fundas stanga: "Sunt pregatit sa faca fata!"
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 Iulie 2019, 14:19
Data actualizarii: Luni 29 Iulie 2019, 15:54

Bogdan Andone a cerut din ce in ce mai puternic un fundas stanga in ultimele saptamani.

FCSB si-a rezolvat problema fundasului stanga! L-a adus pe tanarul Sorin Serban de la Minaur Baia Mare, formatie aflata in liga a 3-a! Jucatorul de 19 ani a fost adus pentru 100.000 de euro si 15% dintr-un viitor transfer! El a semnat un contract pe 5 ani cu FCSB si poate debuta chiar in weekendul viitor, in partida contra celor de la Astra.

"Sunt bucuros ca am facut un pas important in cariera mea si ca am ajuns la cel mai titrat club din Romania. Consider ca sunt pregatit sa fac fata cerintelor Ligii 1 si sunt hotarat sa muncesc mult pentru a ajuta echipa sa-si indeplineasca obiectivele.

  • Becali i-a rezolvat cea mai mare problema lui Bogdan Andone! FCSB a transferat un fundas stanga: Sunt pregatit sa faca fata!

Vreau sa multumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui transfer, iar fostei mele echipe ii tin pumnii sa promoveze in Liga 2. Ii multumesc antrenorului Dorin Toma pentru ca a avut incredere in mine si m-a ajutat sa ajung la acest nivel, sa fac pasul spre Liga 1" a declarat Sorin Serban pentru site-ul celor de la Minaur Baia Mare.

"Va fi titular la nationala mare a Romaniei!"

Antrenorul celor de la Minaur il lauda pe pustiul de 19 ani cumparat de FCSB: "Sorin a semnat astazi si se va alatura lotului celor de la FCSB. Lumea trebuie sa stie ca el e fundasul stanga al nationalei sub 19 ani. Acopera toata partea stanga fara niciun fel de problema. Are calitati fizice si are o biomecanica a lovirii balonului foarte buna. Aduce foarte mult cu Momcilovici, dar are acel plus de viteza si de lovire a mingii.

Poate creste foarte mult. Eu il vad in viitorul apropiat noul fundas stanga al nationalei. Acum 3 ani l-am adus de la Ulmeni din Liga 3. Atunci a facut pasul la echipa nationala. Eu i-as da incredere in acest moment la FCSB, dar cel mai bine o sa vada domnul Andone.

Vorbim de un copil de 19 ani. Ar putea fi afectat in urma unor critici. Trebuie sa-l cunoasca repede pe domnul Gigi, care poate sa zica ce vrea, ca el baga bani la echipa. Copilul trebuie sa asculte de domnul Becali si sa aiba grija. E un copil serios si muncitor, nu e cu cluburile" a spus Dorin Toma pentru Gazeta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!