Turcu se retrage: "Sa vina suporterii sa bage bani la Dinamo"

Dinamo Nicolae Badea Vasile Turcu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 01 Aprilie 2010, 13:31
Data actualizarii: Joi 01 Aprilie 2010, 14:13

Vasile Turcu a declarat ca decizia sa de a se retrage din actionariatul clubului Dinamo este irevocabila, el cedand deja drepturile litigioase catre doua case de avocatura.

"Suporterii care nu ma vor sa vina cu bani. Am contactat casa de avocatura a domnului Ursu (n.r. Doru Viorel Ursu) si o alta casa de avocatura, Pantazi, carora le-am cedat drepturile litigioase. Daca nu mai sunt dorit ce sa fac? Cei care nu m-au dorit sa gaseasca solutii. Pentru ca stiu ca prin plecarea acelui om, clubul are o datorie. Probabil ca au solutii.

Am vorbit cu domnul Badea, pe Cristi Borcea nu l-am deranjat din concediu. Eu am vorbit cu presedintele Consiliului de Administratie. Au timp 15 zile, incepand cu data de ieri, pentru ca avocatii au depus actele la club, sa rezolve problemele. Nu stiu suma care trebuie sa o recuperez. Pentru inceput doua milioane de euro, dar mai sunt si altii. Daca suporterii nu te mai vor, foarte bine, sa gaseasca o solutie", a declarat Turcu, la gsptv.

El a afirmat ca se astepta sa fie sprijinit de presedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, in disputa pe care avut-o cu managerul sportiv Florin Prunea: "De ce sa fie grav daca plec eu de la Dinamo? Eu cred ca asociatii mei de pana acum au solutii. Pentru mine este irevocabil. Eu am dat drepturile litigioase unor case de avocatura. Am predat mai departe, ce sa fac?

Ca prieten, ma asteptam la un sprijin de la Cristi Borcea. Dar nici el nu poate sa faca pasul inapoi. Eu il cunosc bine si, indiferent ce va fi, va ramane prietenul meu pe viata. Daca nu l-a dat afara pe Prunea din orgoliu, sa plateasca! Toate orgoliile astea se platesc. Eu cand am intrat in fotbal am crezut ca ma mai destind un pic. Acum am vazut si eu cine imi e prieten".

Vasile Turcu spune ca va ramane in fotbal, dorind sa investeasca la un alt club. "Raman in fotbal. Deocamdata, sa treaca aceste 10 etape sa vedem ce se intampla, nu vreau sa tulbur apele. La ora actuala banii sunt putini si oamenii cu bani se cauta. Asa cum sunt eu, cu defectele mele, eu stiu multe despre strategia unui club, pentru ca am invatat de la Giovanni Becali, de la Cristi Borcea, de la Gigi Netoiu, de la domnul Badea", a adaugat Turcu.

Nicolae Badea, a declarat, agentiei MEDIAFAX, ca a avut o discutie cu actionarul Vasile Turcu, referitoare la intentia acestuia de a se retrage, dar nu o poate face publica.

Oficialul dinamovist considera ca intre Turcu si managerul sportiv Florin Prunea nu a existat un conflict, ci doar pareri diferite. "Am avut miercuri o intalnire cu domnul Turcu, dar din punctul meu de vedere nu face obiectul comentariului public. Nu stiu ce a declarat dansul. Eu nu pot face publica acea discutie. Din punctul meu de vedere nu cred ca a existat un conflict intre dansul si domnul Prunea. Au fost pareri diferite. E bine ca domnul Turcu a recunoscut ca a avut o exprimare jignitoare in ceea ce-l priveste pe Emilian Dolha. Si e bine ca si-a exprimat public regretul", a declarat Badea.

Vasile Turcu a intrat in conflict cu Florin Prunea dupa meciul cu Unirea.
"Ne-a mancat campionatul... Ai 4-2, iesi ca un gunoi, de nu stii, vai de mama lui. I-am zis si lui Talnar: «Nu-l mai baga». Le-a mancat munca la copiii aia. Nu stiu ce incredere a avut in el dar nu poti, la fiecare minge tremura inima in tine. Daca pierdem campionatul, l-am pierdut pe mana lui. Despre arbitraj nu am ce sa spun, Dolha i-a bagat in joc pe cei de la Urziceni, ne-a omorat. Nu inteleg cum se mai prezinta in fata colegilor lui", a spus Turcu la sport.ro dupa acel meci.

Prunea i-a luat apararea lui Dolha, declarand ca atacul lui Turcu a fost incalificabil si a adus atingere imaginii clubului. In plus, oficialul dinamovist a adaugat ca daca ar fi fost in locul lui Dolha, ar fi avut o alta reactie la declaratiile lui Turcu, apreciind ca portarul dinamovist a fost prea rezervat in replica sa.

La randul sau, Vasile Turcu a amenintat ca se va retrage de la Dinamo, in cazul in care nu se vor lua masuri impotriva lui Florin Prunea, considerand ca declaratiile acestuia la adresa sa au fost mai grave decat cele facute de el la adresa lui Dolha.
Portarul Emilian Dolha a gresit decisiv la ultimele partide ale echipei Dinamo, atat la Cluj, cu CFR-ul, in campionat, cat si cu Unirea, la Urziceni, in momente in care gruparea din Stefan cel Mare era in avantaj pe tabela. El a fost sustinut insa atat de coechipieri, cat si de antrenorul Cornel Talnar.

Turcu si-a anuntat inca din vara anului trecut intentia de a se retrage din actionariatul FC Dinamo. In iunie 2009, valoarea creditelor pe care FC Dinamo le avea la Vasile Turcu se ridica la circa 80 de miliarde de lei vechi.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!