GALERIE FOTO Tavi Popescu și-a dovedit clasa, după criticile lui Gigi Becali! Fotbalistul a înscris o bijuterie în Oțelul - FCSB

Otelul - FCSB Superliga tavi popescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 29 Iulie 2023, 22:24
Data actualizarii: Sambata 29 Iulie 2023, 22:24

Oțelul Galați - FCSB, LIVE TEXT pe www.sport.ro - AICI.

Oțelul Galați și FCSB s-au înfruntat pe stadionul „Oțelul” în a treia etapă din startul noului sezon din Superliga României. Cele două cluburi s-au înfruntat ultima dată pe 10 noiembrie 2022, în Cupa României, scor 0-0.

Tavi Popescu și-a dovedit clasa, după criticile lui Gigi Becali! Cum a înscris fotbalistul în Oțelul - FCSB

Andrei Cordea i-a pasat lui Tavi Popescu la aproximativ 25 de metri de poarta lui Stoian. Winger-ul roș-albaștrilor nu a stat pe gânduri și a șutat direct, țintind vinclul. Tavi a reușit, astfel, să marcheze o bijuterie, după ce Gigi Becali l-a criticat în urmă cu câteva zile.

„El nici nu e ăla care să vocifereze, să se oftice că nu joacă și să o facă în batjocură. Probabil e descurajat că nu îi mai iese cum îi ieșea. E posibil să aibă nevoie de o reușită-două. Aici e vorba și de atitudine, nu trebuie să faci piruete, să o gâdili. Nu merge așa!”, spunea Gigi Becali la Orange Sport.


Echipele de start

  • Oțelul Galați: Stoian - Rus, Yabre, Varela, Zhelev - Jardan, Neagu, Silva - Pop, Fatai, Cisotti
  • FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Chiricheș, Ov. Popescu - Edjouma, Șut, Djokovic - Cordea, Băluță, Oct. Popescu

Mihai Stoica, înainte de meciul cu Oțelul Galați

„Este complicat din foarte multe puncte de vedere, întâlnim o echipă foarte agresivă, care până acum a jucat două meciuri. În meciul cu UTA nu a câștigat din cauza unui ghinion teribil, iar meciul de la Craiova, chiar dacă să spunem că ar fi meritat Craiova, mă gândesc la ce ocazie monumentală au avut pe final. 

Sunt gălățean și știu ce vorbesc, meciurile cu Steaua (n.r. FCSB) reprezintă ceva deosebit pentru gălățeni. Avem și un jucător care probabil nu o să poată evolua, sperăm să poată fi recuperat până la meciul de joi, nu întrebați cine, nu o să spun.

Am întâlnit agresivitatea celor de la Galați într-un amical, propus de noi, că m-am bucurat că Oțelul a promovat și am zis să facem un cadou gălățenilor, era să pierdem trei jucători la meciul ăla. Nu aș vrea să reiau discursul avut înainte de meciul cu Rapid, va fi un joc la limita regulamentului probabil”, a declarat Mihai Stoica la conferința de presă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!