Stipe Perica (30 de ani), atacantul lui Dinamo, nu a fost inclus în lot în ultima partidă cu Petrolul (1-1) și are șanse tot mai mari să plece de la echipă. Croatul a primit mai multe șanse din partea conaționalului Zeljko Kopic, dar acesta nu a impresionat, astfel că i s-a transmis să-și caute echipă.

Chiar dacă nu a avut cifre impresionante în acest sezon, Perica nu duce lipsă de oferte. Este dorit în Italia, de Mantova, una dintre echipele care se luptă pentru evitarea retrogradării în Serie B, scrie GSP.ro.

Stipe Perica poate ajunge în Italia

Dacă va alege să se transfere în Italia, Perica nu va avea o misiune imposibilă pentru salvarea de la retrogradare, în condițiile în care locurile 14-19 sunt despărțite de doar două puncte.

Locurile 18-20 retrogradează direct în Serie C, iar următoarele două poziții, 16 și 17, vor juca un baraj pentru menținerea în al doilea eșalon fotbalistic din Italia.

„Cu Perica avem discuții și vom știi mai multe zilele viitoare. E jucătorul nostru, dar are câteva opțiuni. Vom vedea”, s-a limitat să spună Kopic, atunci când a fost întrebat despre Perica.

Unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Dinamo în a doua parte a sezonului precedent, Stipe Perica a dezamăgit în această stagiune. Cifrele sale nu au fost la nivelul așteptărilor, iar asta l-a scos, treptat, din primul ”11” al echipei.

În 18 partide (majoritatea din postura de rezervă), Perica a reușit să înscrie doar două goluri și a bifat alte trei pase decisive.