Născut la Leningrad, actualul St. Petersburg, Putin ar fi un foarte mare admirator al celor de la Zenit, echipă care a dominat autoritar, până anul trecut, fotbalul din Rusia.
Zenit a dominat fotbalul din Rusia timp de șase ani
Englezii de la The Sun au publicat un material în 2018, chiar înainte de Campionatul Mondial găzduit de Rusia, în care au scris în detaliu despre implicarea lui Vladimir Putin la Zenit. Chiar dacă nu a ieșit niciodată cu declarații publice pe această temă, sunt zvonuri potrivit cărora Putin își exprimă opiniile într-un cerc restrâns despre tot ce se întâmplă la echipa din orașul său natal.
Patronată de gigantul energetic Gazprom, companie deținută de statul rus, Zenit St. Petersburg nu a avut niciodată probleme pe plan financiar, iar în ultimii ani a făcut transferuri pe zeci de milioane de euro, aspect care a adus și rezultate într-un timp foarte scurt.
Pe site-urile de specialitate, Zenit are cel mai bine cotat lot din campionatul rus (159 de milioane de euro), iar în ultimele trei sezoane a investit nu mai puțin de 174 de milioane de euro pentru transferuri.
Totuși, clubul de pe ”Krestovski” a continuat să domine fotbalul din campionatul intern și după ce UEFA a luat decizia să excludă echipele din Rusia din competițiile europene, ca urmare a războiului izbucnit în Ucraina. Zenit a câștigat nu mai puțin de șase titluri la rând, dar hegemonia a fost întreruptă anul trecut de Krasnodar. Acum. Zenit este pe locul doi, cu 39 de puncte și aflată în luptă directă tot cu Krasnodar, care este lider, cu 40 de puncte.
Zenit și-a rotunjit palmaresul și în Cupa Rusiei, pe care a câștigat-o de două ori în ultimii șase ani, dar și cu cinci Supercupe. Practic, anul 2025 a fost primul după foarte mult timp în care echipa de suflet a lui Putin nu a reușit să aducă niciun trofeu în vitrina clubului.
Zenit a și vândut pe foarte mulți bani!
Rusia a rămas, în continuare, un campionat care vinde foarte bine chiar și după excluderea din cupele europene. În urmă cu doi ani și jumătate, Zenit a încasat o sumă imensă pentru vânzarea brazilianului Malcom, fostul jucătorul al Barcelonei.
Al-Hilal plătea nu mai puțin de 60 de milioane de euro pentru a-l transfera de la Zenit, unde a evoluat timp de patru ani.