Ștefan Târnovanu sau Andrei Vlad în poarta lui FCSB? Răspunsul lui Mihai Stoica după umilința din derby

Stefan Tarnovanu Andrei Vlad FCSB Mihai Stoica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 11 Martie 2024, 09:30
Data actualizarii: Luni 11 Martie 2024, 09:30

Gigi Becali a anunțat că ia în calcul schimbarea portarului titular de la FCSB după eșecul drastic suferit în derby-ul cu Rapid, scor 0-4.

Nemulțumit de golurile încasate de echipa sa, Becali a spus că Ștefan Târnovanu este principalul vinovat. Patronul de la FCSB i-a reproșat portarului în special golurile marcate de Paul Iacob, când nu a ieșit mai mult din poartă pentru a respinge centrarea, și Ermal Krasniqi, când a fost învins cu un șut la colțul scurt.

Mihai Stoica: "Nu cred că ar fi bine să fie scos Târnovanu"

Deși Becali a spus că ia serios în calcul varianta titularizării lui Andrei Vlad în play-off, Mihai Stoica consideră că nu ar fi o idee bună trecerea pe banca de rezerve a lui Ștefan Târnovanu, însă o decizie va fi luată după o discuție cu antrenorul de portari.

"Asta este o discuție pe care trebuie să o purtăm cu antrenorul de portari, Marius Popa. S-a mai discutat și înainte de asta, când era Vlad. Nu cred că ar fi bine să fie scos Târnovanu.

În penultima deplasare, la Cluj, când sufeream cu adevărat, a apărat penalty, iar în rest nu au fost probleme foarte mari", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Întrebat despre golul lui Ermal Krasniqi, Mihai Stoica spune că Ștefan Târnovanu a avut nicio vină: "Hai să fim serioși! Niciodată nu e gol de portar".

Gigi Becali, după Rapid - FCSB 4-0: "Bătaia a fost a lui Târnovanu. Eu l-aș băga pe Vlad să apere"

Finanțatorul de la FCSB a anunțat după meci că se gândește serios să îl reactiveze pe Andrei Vlad. Portarul care în ultimele sezoane a jucat aproape exclusiv în Cupa României ar putea fi titular în play-off.

"O seară rușinoasă, nu dezamăgitoare. Nu trebuie să fiu amărât. Ei au fost o echipă de fotbal, noi nu am fost. Ei și-au dat viața, au luptat. Coman, Olaru, Băluță, Tavi Popescu, zero! Nu mai spun și de Târnovanu. Mă gândesc dacă mai intră în el în poartă. Ieși din poartă la primul gol, aștepți să iei gol? Și ăla pe colțul scurt... ieși, mă! Mingea e a ta, du-te și ia-o, ce faci? Îl lași să dea gol? Nu că neinspirat, e fricos!

Prima repriză a fost a noastră, dar a fost greșeala lui Târnovanu și am luat gol. Dă-mi tu gol, Iacobe, așa a zis Târnovanu. Să vedem, eu l-aș băga pe Vlad să apere. 

A contat cel mai mult Târnovanu, bătaia a fost a lui. Dacă intram cu 0-0 la pauză era altceva. 

 

Ăsta e gol ca să-l iei? Golul ăsta la colțul scurt al lui Krasniqi? Ce caută acolo Târnovanu? E gol de portar!", a spus Gigi Becali, la Prima Sport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!