Ștefan cel Mare. Ce a declarat Târnovanu despre FCSB, Pintilii și națională

FCSB fcu craiova - fcsb stefan cel mare Tarnovanu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 13 Noiembrie 2022, 23:10
Data actualizarii: Duminica 13 Noiembrie 2022, 23:37

Portarul de la FCSB a făcut un nou meci excelent. La 22 de ani, el a fost din nou convocat de Edi Iordănescu la prima reprezentativă.

Cu o evoluție sigură, Ștefan Târnovanu a păstrat poarta intactă în victoria roș-albaștrilor, 2-0, la Craiova, cu FCU, la finele unui meci în care pentru FCSB au înscris în prima repriză Octavian Popescu și Joyskim Dawa.

Pentru Mihai Pintilii - antrenor cu licența B luată în Moldova  - partida de la Craiova urma să fie ultima din rolul de principal la FCSB, însă fostul internațional și-a schimbat discursul, imediat după încleștarea din Bănie.

Târnovanu, încă un meci fără gol primit în Superliga

Ștefan Târnovanu a vorbit despre modul în care Pintilii a știut să gestioneze perioada complicată.

"Mie mi-a plăcut foarte mult, a fost alături de noi, a știut să ne motiveze, băieții au fost foarte uniți, de aici și meciurile foarte bune, deterninarea...

Pintilii ne-a zis că trebuie să dăm ce e mai bun din noi, ce am făcut anul trecut, nu putem să fim peste noapte fotbaliști slabi", a declarat Ștefan Târnovanu, la finalul partidei de la Craiova.

  • 27 de meciuri a jucat Târnovanu pentru FCSB în acest sezon
  • 1 milion de euro e valoarea lui Târnovanu potrivit Transfermarkt
  • 1,97 m e înălțimea lui Târnovanu 
  • Portarul de la FCSB a fost lansat de Poli Iași 

Târnovanu despre națională

Convocat la prima reprezentativă, portarul lansat de Benone Dohot, la Iași, a vorbit și despre posibilitatea de a debuta la naționala de seniori. Iordănescu a convocat trei portari: Horațiu Moldovan, Ștefan Târnovanu și Mihai Popa.

"Sper să fie o experiență frumoasă și încercăm să ne facem datoria cât mai bine. Nu pot să știu cine va apăra, Mister va decide. Și Moldo (n.r. Horațiu Moldovan) și Popică (n.r. Mihai Popa) sunt portari buni, vom vedea ce va decide", a mai spus Târnovanu.

FCU Craiova - FCSB 0-2

FCSB a început în forță meciul cu FCU Craiova de pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Octavian Popescu (4') a deschis scorul cu o bijuterie de gol, iar Joyskim Dawa (26') a majorat diferența.

În următorul meci, FCSB se va duela cu FC Botoșani pe 1 decembrie, ora 20:00, în timp ce FCU Craiova se va confrunta în derby-ul din Bănie, cu Universitatea Craiova, pe 3 dcembrie, ora 18:00. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!