Soția lui Ofri Arad intervine după transferul la FCSB. Ce a spus în Israel

Soția lui Ofri Arad intervine după transferul la FCSB. Ce a spus în Israel Superliga

Ofri Arad (27 de ani) a fost prezentat la FCSB în această săptămână, iar mijlocașul a efectuat deja primele antrenamente cu campioana României.

Liber de contract după despărțirea de Kairat Almaty, la finalul lunii decembrie, Ofri Arad a semnat un contract cu FCSB valabil până în 2028, cu un salariu lunar de 20.000 de euro.

Shani Berger Arad: "Ofri, doar mijlocaș. A primit multe oferte în această iarnă"

La semnarea contractului, Ofri Arad a fost însoțit de soția sa, Shani Berger, care ulterior a acordat un interviu în Israel în care a vorbit despre pasul făcut de mijlocaș.

  • Shani berger arad 7

"Frigul din România nu ne sperie pentru că în Kazahstan erau -24 de grade. Am zburat alături de el pentru semnarea contractului, dar m-am întors rapid în Israel la fetița noastră. Eu a trebuit să găsesc un apartament și o grădiniță pentru cea mică.

Ofri este foarte, foarte fericit. A ajuns la un club uriaș, care l-a dorit cu adevărat. A primit multe oferte, dar în cele din urmă a ales-o pe cea care a considerat că i se potrivește cel mai mult", a spus Shani Berger Arad, într-un interviu pentru postul de radio 103FM.

Shani Berger, avocată de meserie, a trecut ulterior și la chestiuni tactice, explicând că Ofri Arad ar trebui folosit exclusiv ca mijlocaș, chiar dacă în prima parte a carierei a evoluat ca fundaș central.

"Doar mijlocaș. Perioada de fundaș s-a încheiat. Chiar dacă antrenorul știe că poate juca și fundaș, ei l-au adus pentru postul de mijlocaș", a mai spus Shani.

Ofri Arad vizează revenirea la naționala Israelului

Soția fotbalistului a mai vorbit despre posibila revenire a lui Ofri la naționala Israelului, acolo unde mijlocașul a strâns până acum 10 meciuri.

"Orice jucător vrea la echipa națională, nu e un secret. Va munci din greu și sunt sigură că va fi convocat.

Ofri și-a dorit să-și îndeplinească visul european. Mereu spunea că vrea să meargă la o echipă din Europa, unde să fie un ritm diferit, o scenă diferită", a mai spus soția noului fotbalist de la FCSB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!