Alexandru Ișfan ar putea pleca de la Farul în această vară. După sezonul bun reușit la Constanța, atacantul a intrat pe lista mai multor cluburi din străinătate.
Alexandru Ișfan, dorit în Spania
Real Oviedo ar fi una dintre echipele interesate de transferul golgheterului Farului. Vicepreședintele echipei, Tiberiu Kurt, a confirmat vestea și a precizat că încă nu s-a ajuns la negocieri concrete.
„Discuții au fost, sunt și vor fi. Eu nu pot să spun nimic acum. Până nu se semnează contractul, nu este nimic în picioare pentru niciun jucător. Au fost discuții pentru Ișfan tot timpul. A avut un sezon bun și am fost căutați.
Nu este nicio discuție oficială în momentul de față. De Ișfan s-au interesat mai multe cluburi din multe țări. Dacă vor fi condiții bune pentru club și pentru jucător, va pleca. Dacă nu, va continua alături de noi, are contract”, a declarat Tiberiu Kurt pentru Digi Sport.
Real Oviedo a retrogradat din La Liga la finalul sezonului trecut. Din lotul formației spaniole fac parte și românii Horațiu Moldovan și Daniel Paraschiv.