NEWS ALERT ”Se pare că se face”. MM Stoica a confirmat transferul lui Darius Olaru

Mihai Stoica Darius Olaru FCSB Superliga Darius Olaru
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 20:44
Data actualizarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 20:44

După Florin Tănase, și Darius Olaru (24 de ani) ar putea pleca în această vară de la FCSB.

Patronul vicecampioanei României a confirmat discuțiile avansate pentru transferul mijlocașului. MM Stoica, managerul general de la FCSB, spune că transferul s-ar putea materializa în această perioadă.

Becali a mai avut o ofertă pentru transferul lui Darius Olaru, dar a cerut o sumă mai mare față de cea de 5,5 milioane de euro oferită de o echipă din zona Golfului.

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB încă din această vară

„Discuțiile le portă doar patronul. Știu discuțiile de la Gigi. Nu vreau să discut eu absolut nimic. Dacă vrea el să spună... se pare că se face, dar nu acum. Mai încolo. E posibil și în vara asta, da”, a spus MM Stoica, la Orange Sport.

Recent, presa din Anglia i-a dedicat un articol fotbalistului care ar fi și în atenția celor de la Rangers, echipă la care joacă și Ianis Hagi.

În sezonul trecut, Olaru a avut prestații apreciate în tricoul lui FCSB, în special în play-off. Fotbalistul născut la Mediaș a jucat în 37 de meciuri, a marcat de șase ori și a oferit 12 pase decisive.

5,5 milioane de euro este cota de piață a lui Darius Olaru, conform Transfermarkt

Gigi Becali, despre oferta pentru Darius Olaru

„Este vorba să plece și Olaru în altă parte. Eu am avut 5 milioane de euro, dar nu am acceptat. Am cerut 7 milioane de euro, dar l-am lăsat la 6 milioane de euro. Nu vreau să vorbesc mai multe, o să vedeți”, a declarat Gigi Becali la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

În acest sezon, Darius Olaru a avut evoluții modeste în tricoul FCSB-ului. În cele 3 meciuri ale roș-albaștrilor, mijlocașul nu a mai impresionat, ca în ediția trecută a campionatului, cu incursiunile și pasele sale filtrante.  

VIDEO - Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!