Universitatea Craiova a remizat în fața lui Rapid, scor 1-1, într-un meci din runda 30 de Superliga, care s-a jucat în Giulești.

Oltenii au înscris prin Nicușor Bancu (49'), în timp ce echipa lui Costel Gâlcă a marcat prin Alex Dobre (55').

Claudiu Petrila: „Ei sunt cei mai dificili, după cum i-am simțit eu în teren”

Aripa stânga din atacul Rapidului a explicat că rezultatul final din această seară este unul echitabil.

Claudiu Petrila crede în șansele Rapidului la titlu, dar a numit echipele cu care se vor bate giuleștenii în play-off.

Jucătorul a comentat și momentul din repriza a doua în care arbitrul Horațiu Feșnic a oprit meciul pentru cinci minute.

„Nu am avut ocazii prea multe, dar cred că se putea mai mult în această seară. Ambele echipe s-au apărat foarte bine, cred că e un rezultat echitabil.

Vom vedea în play-off cum vom pregăti atunci meciurile. Vor fi meciuri în care vom ataca mai mult și vom înscrie mai mult.

Și eu simt că putem lua titlul. Intrăm în play-off la două puncte în spate, sper să facem o figură frumoasă, suntem la mâna noastră.

E greu de zis care e cel mai dificil adversar. Probabil Craiova și CFR sunt cei mai dificili, după cum i-am simțit eu în teren.

Da, nu cred că are importanță cu cine începem play-off-ul, pentru că avem startul în Giulești.

Nu înțeleg cu gazele astea lacrimogene, nu știu care e rostul, sunt copii prin tribune”, a declarat Petrila.

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova încheie sezonul regulat pe poziția de lider și va începe play-off-ul cu 30 de puncte.

De cealaltă parte, Rapid va avea 28 de puncte în play-off, și se va afla pe poziția a doua în startul ultimei părți a acestui sezon.