Acuzațiile lui Gheorghe Mustață au pornit săptămâna trecută, când a susținut că un grup de antrenori ar favoriza copii ai rudelor sau cunoscuților în detrimentului unor juniori mai valoroși. Liderul galeriei l-a nominalizat direct pe secundul de la prima echipă, Alin Stoica, despre care a spus că este vinovat de plecarea mai multor jucători valoroși din cadrul clubului.

Gheorghe Mustață acuză neregulile de la academia FCSB: "Dacă vin cu probele, demisionează și domnul Mihai Stoica?"

Mustață anunță că i-a prezentat deja probe lui Gigi Becali și așteaptă măsuri. În schimb, i-a oferit o replică dură lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, care l-a apărat pe Alin Stoica și a susținut că nu există nicio probă pentru acuzațiile lansate în ultimele zile.

"Când iese pe sticlă, domnul Mihai Stoica are o priză și o convingere că domnul Alin Stoica este cel mai mare antrenor posibil. Domnul Stoica, mâine seară vă fac publice dovezile pe care le-ați cerut și pe care le-am prezentat patronului. Am înțeles că dumneavoastră nu prea știți ce se întâmplă acolo. Ați spus că nu sunt probe. Dacă voi veni cu probele, își dă și dânsul demisia?

Nu poți să-mi spui dumneata de Rici (n.r - Ricardo Pădurariu). Îți arăt niște poze în care Rici a fost pedepsit de către domnul Alin Stoica, protejatul dumitale. Rici a fost pedepsit, dar nu vrea să vorbească pentru că e jucător. L-a pedepsit pentru că a făcut o poză! 

Domnule Mihai Stoica, dumneata nu prea ai pus mâna pe telefon ca să te interesezi despre ce e vorba. Eu nu am spus că nu ai insistat la tatăl jucătorului (n.r - Matei Pădure, juniorul plecat de la FCSB la Wolfsburg). Știm că ai insistat la tatăl jucătorului ca să rămână la această echipă, dar dacă vrei să vorbim pe față, vom face publice probele. Eu te-am considerat și încă te consider prietenul și fratele meu, dar ca să ieși și să spui că n-am probe... du-te și întreabă-l pe patron dacă am venit cu probe la el. Știi bine că te-a sunat, eram acolo. Nu prea ne respecți, domnule Mihai Stoica. O să urmeze volumul 3, domnule Mihai Stoica, pentru că ai cerut probe", a spus Gheorghe Mustață, la Templul Sportului.

Mustață: "Petreceri în restaurantele părinților. Domnul Becali s-a convins de tot ce i-am dus eu"

Liderul Peluzei Nord de la FCSB a explicat ulterior mai concret la ce se referă prin respectivele probe și a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Gigi Becali în care i-a prezentat neregulile de la academia clubului.

"Vă spun public că, în curând, vor apărea poze, vor apărea filmări. Să vedem ce veți mai avea de spus, domnule Mihai Stoica - acele petreceri ale unor oameni în restaurantele unor părinți. Stop, până aici! După aia, vă dau prea multe detalii că să le puteți acoperi. Le voi da separat și domnului Gigi Becali ca să vedem concluziile. Ce i-am dat până acum domnului Becali este separat de ce va ajunge la el în următoarele zile.

Domnul Becali s-a convins de tot ce i-am dus eu. A zis: 'Gata!'. Dacă vrea să spună domnul Becali, este treaba dânsului. Eu nu l-am atacat pe Mihai Stoica, dar nu știe că noi, suporterii, am fost supărați de la întâlnirea cu Reghe, când dumneavoastră n-ați avut niciun respect față de noi. Când ne-ați văzut pe terenul de tenis și știați că mergem să întâmpinăm un antrenor, pe dumneavoastră nu v-a interesat că suporterii sunt acolo. Ați trăit cu impresia că suporterii sunt subordonați dumneavoastră. Nu! Pe noi ne-ați găsit aici, nu am venit după dumneavoastră. Dumneavoastră jucați tenis când am venit să-l întâmpinăm pe Reghe. Dumneata, ca președinte, trebuia să stai lângă noi", a mai spus Mustață.

Acuzațiile grave au venit cu mai puțin de 24 de ore înaintea meciului FCSB - Oțelul, de pe Arena Națională, primul după revenirea lui Laurențiu Reghecampf la echipă. Mustață anunță că galeria va susține echipa, în ciuda situației tensionate.

"Am gândit anumite lucruri ca să nu putem afecta echipa. Ne gândim la Reghe acum și nu vrem să stricăm atmosfera. Noi vrem să aducem beneficii echipei, să fim alături de ei. S-au hotărât anumite lucruri pe care le veți auzi mâine (n.r - la meciul cu Oțelul). Am hotărât să fim alături de echipă, să îl încurajăm pe Reghe. Vom fi trup și suflet pentru Reghe și ceea ce face acolo", a mai spus Mustață.