Robert Avram renunță la arbitraj și ajunge la un club din Superliga
După ani la rând în care a evoluat Robert Avram a fost promovat în Superliga României în acest sezon, însă centralul a decis să renunțe la arbitraj pentru a intra în structura unui club din play-off-ul Superligii.
Arbitrul a fost ofertat de FC Argeș, care i-a propus să ocupe funcția de manager, ofertă acceptată de Avram. Centralul a explicat de ce a decis să renunțe la meseria de arbitru.
”Sub nici o formă nu ies frustrat sau cu vreo supărare. Arbitrajul m-a clădit ca om, timp de 20 de ani l-am respectat și am primit respect, la rândul meu.
Eu la Liga 1 am arbitrat primul joc acum 3 ani, dar oficial decizia de a fi promovat a tot întârziat. Știți cum se întâmplă, e nevoie să iasă din arbitraj cei mai în vârstă, abia apoi se face loc. Dar repet, n-am vreo supărare la adresa cuiva. Ies cu capul sus, sunt foarte mulțumit cu ceea ce am realizat.
Încrederea foarte mare pe care am primit-o din partea lui Dani Coman și a domnului primar din Pitești m-au convins să fac acest pas. N-am avut nici o legătură cu FC Argeș până acum, absolut nici una. Dar domnul primar are referințe foarte bune despre mine și mi-a acordat această încredere, iar eu văd acest pas ca pe o etapă în a mă dezvolta. N-am fost afiliat niciodată la nici un partid politic, n-am făcut politică. Nu mă interesează acest aspect (n.r. situația financiară), pentru că financiar stau foarte bine, familia mea are o stabilitate financiară care mi-a oferit această liniște, să iau deciziile independent de latura banilor”, a spus Robert Avram, conform Golazo.