Cotat la 300.000 de euro de site-urile de specialitate, Valentin Țicu a suferit o gravă accidentare în vara lui 2024: ruptură a ligamentului încrucișat anterior și leziune a meniscului genunchiului stâng.

Ultimul său meci la Petrolul a fost, de fapt, un amical, cu Vitesse în luna octombrie a lui 2024. Iar acum, Țicu și-a luat la revedere de la clubul la care a jucat dintotdeauna.

Reacția lui Vali Țicu după ce s-a despărțit de Petrolul Ploiești

În comunicatul oficial în care Petrolul i-a anunțat plecarea lui Țicu, fotbalistul a oferit și o reacție în urma despărțirii. El a subliniat că a luat cea mai bună decizie pentru cariera sa și că își dorește să renască din cenușă.

”Ținând cont de cele ce s-au întâmplat din 2024 încoace, începând cu accidentarea mea și cu tot ceea ce a urmat, cred că, în momentul de față, aceasta era cea mai bună decizie. 

Important este, acum, să merg undeva unde să pot evolua constant și, astfel, să pot ajunge cât mai repede la potențialul de dinaintea accidentării. 

Petrolul este clubul la care, realmente, am crescut, pentru că am venit aici ca un copil și am ieșit ca un barbat, am cunoscut multe satisfacții și, bineînțeles, voi rămâne, cu sufletul, alături de această echipă!”, a spus Țicu.

Cum a reacționat președintele Petrolului

Claudiu Tudor, președintele Petrolului, și-a arătat recunoștința față de Vali Țicu și a reacționat după plecarea fotbalistului.

”Este o despărțire dureroasă, dar sper și cred că va fi benefică pentru el. Îi doresc să meargă la o echipă la care sa aibă posibilitatea să joace cât mai curând și cat mai mult, astfel încât să redevină rapid jucătorul pe care îl știm cu toții. Am trăit multe momente frumoase împreună, a jucat aici de la Liga 3 și până la Liga 1, a fost căpitanul cu care Petrolul a revenit în primul eșalon! Un jucător deosebit, un om de mare calitate, iar ușa Petrolului îi va fi mereu deschisă! Mulțumim, Vali, și te așteptăm să te întorci și mai puternic!”, a spus Claudiu Tudor.