Rapid (39 de puncte) a încheiat anul la o lungime în spatele primei poziții ocupate de Universitatea Craiova (40 de puncte), care a căpătat poziția de lider în urma etapei cu numărul 21.

  • 11 victorii, șase rezultate de egalitate și patru înfrângeri a consemnat echipa pregătită de Constantin Gâlcă până acum, după 21 de etape desfășuarte din sezonul regulat

Cinci jucători sunt gata să plece de la Rapid în iarnă, inclusiv exilatul Baroan

Nu mai puțin de cinci jucători ar urma să plece de la Rapid în fereastra de transferuri din iarnă, conform digisport.ro. E vorba despre Franz Stolz (24 de ani), Cristian Ignat (22 de ani), Claudiu Micovschi (26 de ani), Robert Bădescu (20 de ani) și exilatul Antoine Baroan.

Ultimul a fost exclus din lot de la Rapid încă de la sfârșitul lui noiembrie. Costel Gâlcă spunea înainte de penultima etapă că ”s-a terminat” între el și atacantul francez.

Cei patru jucători expuși anterior ar urma să plece sub formă de împrumut. Singurul dintre ei care nu a evoluat deloc în noul sezon a fost Cristi Ignat, cotat la 1 milion de euro, accidentat o lungă perioadă la umăr.