Reacția lui George Neagu, preparatorul fizic de la FC Argeș, după scandalul cu Florin Tănase: „Se întâmplă în fotbal!” 

florin tanase FC Arges FCSB George Neagu Superliga
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Marti 22 Martie 2022, 12:02
Data actualizarii: Marti 22 Martie 2022, 12:08

FC Argeș a pierdut duelul cu FCSB de pe teren propriu, din a doua etapă a play-off-ului, 2-3. 

Partida din Trivale a fost una extrem de tensionată încă de la început, iar în minutul 69, Șerban, care înscrisese golul egalizator în minutul 44 din penalty, a văzut cartonașul roșu direct, după un conflict cu Florin Tănase, când l-a pălmuit pe jucătorul lui Petrea. FCSB s-a impus datorită golului marcat în ultimul minut al prelungirilor de Andrei Dumiter, spre nemulțumirea piteștenilor. 

Căpitanul vicecampioanei României, Tănase, a fost schimbat în minutul 84, în huiduielile suporterilor lui FC Argeș. La golul marcat din penalty, în minutul 56, fotbalistul a făcut un gest sfidător către galeria piteșteană. 

Reacția lui George Neagu după scandalul cu Florin Tănase

Tănase a plecat imediat la vestiar după schimbare, dar a revenit pe banca de rezerve pentru finalul meciului. Căpitanul a fost implicat într-un scandal cu preparatorul fizic al lui FC Argeș, George Neagu, care l-ar fi agresat. Tănase a vorbit despre incidentul de la final, dezamăgit de situație. 

Poliția a fost chemată, însă jucătorul FCSB-ului a decis să nu depună plângere în acest sens. George Neagu a confirmat incidentul cu Florin Tănase, punând totul pe seama frustrării din cauza rezultatului. Totodată, preparatorul fizic al piteștenilor a confirmat și faptul că nu a fost depusă o plângere. 

„Știu că orice spun acum o să se interpreteze, dar nu caut să-mi reglez lucrurile în presă. A fost o contrareacție la tot ce s-a întâmplat de-a lungul jocului și probabil și frustrarea că am luat gol în ultimul minut m-au făcut să am o reacție, dar a fost o altercație și atât, ceea ce se întâmplă la fotbal. 

Nu cred că se ajunge atât de departe, a fost o altercație care s-a oprit la timp și nu cred că e cazul să meargă mai departe, adică fără victime, mie mi se pare, nu știu…(n.red. – La Poliție nu are nicio plângere). Nu, nimic”, a declarat George Neagu pentru ProSport

VIDEO - Florin Tănase vorbește despre incidentul de la finalul meciului 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!