Reacția lui Elias Charalambous după ce a văzut termenii lui Gigi Becali pentru transferul lui Florinel Coman

Elias Charalambous Florinel Coman Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Mai 2024, 14:35
Data actualizarii: Vineri 10 Mai 2024, 14:30

Gigi Becali a negociat joi termenii transferului lui Florinel Coman la Al Duhail.

În urma întâlnirii cu Federico Pastorello, Gigi Becali a anunțat că le-a oferit două variante celor de la Al Duhail. În ambele situații, Coman ar rămâne la FCSB pentru tururile preliminare din cupele europene, iar din septembrie ar urma să plece în Qatar. 

Elias Charalambous: ”Îmi doresc ca Florinel Coman să obțină transferul la care visează!”

La conferința de presă premergătoare meciului cu CFR Cluj, Elias Charalambous a vorbit despre transferul lui Florinel Coman. Tehnicianul cipriot a folosit din nou termeni laudativi la adresa fotbalistului și a mărturisit că în opinia sa ”șeptarul” noii campioane poate evolua în orice campionat.

Totodată, Charalambous a declarat că speră ca Florinel Coman să rămână alături de FCSB și în meciurile din preliminariile Champions League, deși îi dorește fotbalistului să obțină transferul mult visat.

Nimic nu este încă oficial (n.r. că Florinel Coman va rămâne la FCSB pe parcursul preliminariilor Champions League), dar, dacă se va întâmpla, cu siguranță (n.r. va fi un lucru bun pentru FCSB). Coman este un jucător foarte bun.

Întotdeauna am spus că este un jucător care poate evolua în orice campionat având în vedere calitățile pe care le are. Dacă rămâne alături de noi pentru a juca în preliminariile Champions League, va fi o plăcere, cel mai bun lucru pentru noi.

Pe de altă parte, nu știm ce se va întâmpla în următoarele zile. Cu siguranță îmi doresc ca Florinel Coman să rămână alături de noi. Pe de altă parte, îmi doresc să obțină transferul la care visează”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă premergătoare partidei cu CFR Cluj.

  • Meciul FCSB – CFR Cluj este programat sâmbătă, de la 20:00, și poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro.

Anunțul făcut de Gigi Becali despre transferul lui Florinel Coman

Potrivit declarațiilor făcute de patronul de la FCSB există două variante, urmând ca decizia finală să fie luată în următoarele zile.

Varianta 1: 3,5 milioane de euro la semnătură, Florinel Coman rămâne să joace în preliminarii și apoi, dacă se califică, să nu îi mai achite nimic.

Varianta 2: 4 milioane de euro la semnătură, Florinel Coman rămâne să joace în preliminarii și diferența de un milion de euro să fie plătită în două tranșe, în bonusuri, în funcție de performanțele fotbalistului.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!