Gigi Becali a dezvăluit după ce Marius Baciu a fost numit principal la FCSB că, inițial, l-a dorit pe banca tehnică pe Bogdan Andone, antrenorul care a făcut minuni la FC Argeș.
Reacția lui Dani Coman, după ce Gigi Becali a dezvăluit că a negociat cu Bogdan Andone: ”S-a dus din bun-simț!”
FCSB și-a ales noul antrenor principal după plecarea lui Mirel Rădoi. Marius Baciu a fost alesul lui Gigi Becali pentru preluarea băncii tehnice după interimatul lui Lucian Filip.
Andone a mai antrenat-o pe FCSB în sezonul 2019-2020, însă tehnicianul a rămas doar o lună pe banca echipei finanțate de Gigi Becali. Antrenorul și-a anunțat plecarea în cadrul unei conferințe de presă în care spunea deschis că nu poate accepta ca patronul să îi facă echipa și schimbările.
Becali a mărturisit că a discutat cu Bogdan Andone despre o revenire la FCSB, iar antrenorul a părut interesat, dar a transmis că nu o va părăsi pe FC Argeș fără acceptul lui Dani Coman.
Dani Coman, președintele lui FC Argeș, a reacționat după dezvăluirea făcută de patronul de la FCSB.
”Nu a avut nicio negociere. Din bun-simț, s-a dus la discuții, pentru că l-a chemat domnul Becali, dar nu a avut nicio negociere. I-a spus că îl dorește, dar nu se pune problema să plece. Are contract cu FC Argeș și rămâne la FC Argeș.
Nu știu dacă Bogdan și-a dat acordul sau nu să meargă la FCSB, dar rămâne la FC Argeș. Deci, nici nu se pune problema să plece la FCSB.
Știam de înainte. Bogdan Andone m-a sunat și mi-a spus că se vede cu domnul Becali. Bogdan este la FC Argeș și rămâne la FC Argeș”, a spus Dani Coman, potrivit Prosport.
Gigi Becali susține că Dani Coman nu i-a permis lui Bogdan Andone să semneze cu FCSB
”L-am avut pe Bogdan Andone, care a fost la mine acasă, am discutat ieri şi am vorbit cu el, iar el a zis că singurul lucru e Dani Coman, că nu vrea… că nu îi dă drumul.
Eu i-am zis că nu e problemă, găsim soluţii conform regulamentului, dar el a zis că vrea să plece doar cu acordul lui Dani. Dacă nu vrea Dani, nu plec.
Dani nu i-a dat acordul, nu vrea să plece fără acordul lui. Aşa a stat. Am ajuns la el că se vede smerenia lui şi îmi place cum te rogi, nu că eşti tu mare antrenor, îmi place cum te rogi, cum pupi crucile astea”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News









