Primul antrenor care anunță că e gata să îi ia locul lui Xavi la Barcelona: "Cine ar spune nu?"

xavi fc barcelona Rafa Marquez Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 08:12
Data actualizarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 08:11

Xavi Hernandez va părăsi Barcelona la finalul acestui sezon. Antrenorul a făcut anunțul la conferința de presă de după eșecul cu Villarreal, scor 3-5.

Xavi, care mai are contract până în 2025, a transmis ferm că nu va mai continua din vară. Legenda Barcelonei a spus că este cea mai bună decizie pentru club, iar formația catalană are acum câteva luni la dispoziție pentru a găsi un nou antrenor.

Rafa Marquez, în locul lui Xavi la Barcelona?

Unul dintre primele nume vehiculate în presa catalană este cel al lui Rafa Marquez (44 de ani). Mexicanul este antrenor la echipa secundă a Barcelonei, care joacă în liga a treia din Spania.

Tot sâmbătă seară, după victoria echipei secunde a Barcelonei contra celor de la Fuenlabrada, scor 2-1, Marquez a oferit o primă reacție în urma anunțului făcut de Xavi. Fostul fundaș s-a arătat încântat de ideea de a prelua prima echipă din sezonul următor.

"Cine nu ar vrea să fie antrenorul Barcelonei? Voi continua să mă pregătesc, e doar al doilea sezon al meu ca antrenor. Conducerea trebuie să se gândească cu atenție până la finalul sezonului, dar nu poți să refuzi o oportunitate ca aceasta", a spus Rafa Marquez.

Totuși, Mundo Deportivo anunță că Marquez nu este una dintre opțiunile luate în calcul acum de conducerea Barcelonei. Surse din cadrul clubului au explicat pentru ziarul catalan că Rafa Marquez ar urma să rămână la echipa secundă și în stagiunea următoare.

Rafa Marquez, fost jucător la Barcelona în perioada 2003-2010, a preluat echipa secundă a catalanilor în iulie 2022.

Xavi, la Barcelona doar până la finalul acestui sezon

Xavi este antrenorul Barcelonei din noiembrie 2021. Fostul mare mijlocaș al catalanilor a câștigat două trofee ca antrenor - titlul și Supercupa Spaniei, în sezonul precedent.

În startul acestui an, Barcelona a pierdut finala Suprcupei Spaniei contra lui Real Madrid, scor 1-4. 

În LaLiga, formația catalană ocupă locul 3, cu 44 de puncte, la 10 lungimi în spatele liderului Real Madrid și la 8 sub Girona.

Eliminată recent din Cupa Spaniei, Barcelona va mai evolua în Liga Campionilor, acolo unde este calificată în optimile de finală și va înfrunta Napoli.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!