Moment al adevărului pentru Mirel Rădoi (44 de ani), în acest al doilea mandat pe care îl are la Universitatea Craiova. Explicația ține de CV-ul de antrenor al fostului mijlocaș.
Până să revină în Bănie, Rădoi a avut câteva mandate scurte și nereușite, în lumea arabă. Perioadele petrecute la Al-Jazira (7 meciuri), Al-Bataeh (14 meciuri) și Al-Tai (13 meciuri) demonstrează că Rădoi avea nevoie de o echipă, precum Universitatea Craiova, într-o tentativă de a-și relansa cariera. Și, la începutul acestui sezon, părea că fix asta reușește tehnicianul de 44 de ani.
Din păcate pentru Rădoi, între timp, situația s-a schimbat. În rău! Prăbușirea Craiovei, după 0-0 cu Metaloglobus, e evidentă și incontestabilă.
Craiova, o singură victorie în ultimele șapte partide
La ora actuală, Universitatea e pe podiumul Superligii, la egalitate de puncte cu FC Botoșani și Rapid. Doar că aparențele înșală!
În primul rând, oltenii sunt în pierdere de turație, după ce au fost pe primul loc, timp de 7 etape, între rundele cu numărul 5 și 11. Apoi, a început criza, spre finalul lunii septembrie, iar Craiova a cedat șefia clasamentului.
În acest moment, Universitatea traversează o pasă foarte proastă. Dovadă și bilanțul echipei, în ultimele șapte partide, în toate competițiile: 1 victorie, 3 egaluri, 3 înfrângeri.
Alarmant e că, în acest interval, Craiova a „reușit“ să rateze victoria, în niște partide pe care, în mod normal, ar fi trebuit să le câștige. Vorbim despre confruntările cu Metaloglobus (0-0), Noah (1-1) și chiar și FCSB (0-1), având în vedere situația catastrofală a campioanei.
Cu un singur succes, în ultimele 41 de zile, Rădoi are motive serioase de a fi îngrijorat, mai ales că, în Bănie, răbdarea nu e punctul forte al celor care conduc clubul.