Totuși, succesul din teren este umbrit de drama trăită departe de fotbal. Stoperul ucrainean a vorbit cu emoție despre războiul din țara sa natală și despre pierderile personale provocate de conflictul cu Rusia.

„Mi-am pierdut prieteni care luptau pe front”

„E o situație extrem de urâtă în țara mea. În fiecare zi oameni mor, civili și copii își pierd viața, iar orașele sunt bombardate. Familia mea este încă în Ucraina și îmi este extrem de dor de părinții mei. Încerc să îi ajut cum pot. Am mulți prieteni care s-au înrolat și vorbesc cu ei zilnic. Din păcate, mi-am pierdut prieteni care luptau pe front”, a mărturisit fotbalistul oltenilor, citat de Fanatik.

Romanchuk spune că mesajele primite de la cei rămași în Ucraina îl motivează să continue și să își urmeze visul fotbalistic. 

„Îmi spun să nu mă opresc și să prind naționala. Vrem să arătăm lumii că suntem un neam care se va lupta. Sper să câștigăm și ca acest război să se încheie”, a adăugat el.

Fundașul Universității Craiova consideră că toate greutățile prin care a trecut l-au întărit nu doar ca jucător, ci și ca om. 

„Cariera mea nu a fost ușoară încă de la început. Am plecat rapid din țară, acum sunt aici și e greu, dar simt mult sprijin din partea românilor. Contează enorm”, a încheiat Romanchuk.

La momentul redactării acestui articol, Romanchuk are 26 de meciuri jucate în acest sezon, cu șase goluri marcate și două pase de gol livrate. Universitatea Craiova ocupă locul #4 în Superliga României, cu 37 de puncte adunate după 20 etape. Oltenii sunt la doar două lungimi de liderul Rapid București.

Pentru „Juveți” urmează duelul cu AEK Athena în Conference League. Cele două formații se vor duela joi, de la ora 22:00, LIVE TEXT pe Sport.ro.

De îndată ce se vor întoarce din Grecia, „studenții” vor disputa ultimul meci al anului. Trupa lui Coelho va primi vizita nou-promovatei Csikszereda Miercurea Ciuc luni, 22 decembrie, nu mai devreme de ora 20:00.