După meciul disputat pe Arena Națională, antrenorul Elias Charalambous și-a anunțat demisia, iar unul dintre liderii echipei, Florin Tănase, a vorbit atât despre situația tehnicianului, cât și despre viitorul său la club.
Pleacă și Florin Tănase de la FCSB?
Contractul lui Tănase cu FCSB expiră pe 30 iunie, iar mijlocașul a fost întrebat dacă își va prelungi înțelegerea. Răspunsul a fost unul evaziv.
„Din vară, apoi primăvară... mai așteptăm până la vară”, a spus Tănase.
Fotbalistul a comentat și decizia lui Charalambous de a demisiona după înfrângerea cu „U” Cluj.
„În vestiar nu a intrat. Am auzit și eu. Ce să zic? Îi mulțumim pentru performanțele pe care le-am făcut împreună. Nu a spus nimic zilele acestea. Probabil acest meci l-a făcut să ia această decizie. E clar că este un moment foarte prost al echipei. Așa e la fotbal, antrenorii plătesc când nu sunt rezultate”, a declarat Tănase.
„Am deschis scorul, apoi am luat goluri pe contraatac, cum s-a întâmplat de multe ori în acest campionat. Per total, jocul nostru a fost prost. Ne cerem scuze suporterilor, pentru că nu merită așa ceva”, a mai spus jucătorul.
În urma acestui rezultat, FCSB a terminat sezonul regulat pe locul 7, cu 46 de puncte. De partea cealaltă, „U” Cluj a ajuns la 54 de puncte și a trecut temporar peste FC Dinamo București în clasament.