Preparatorul fizic Thomas Neubert revine în staff-ul celor de la FCSB pentru următorul sezon.

Prima reacție a lui Thomas Neubert după ce s-a înțeles cu FCSB: ”Am discutat și cu Rapid!”

Germanul plecase de la gruparea roș-albastră în luna martie, atunci când echipa a fost preluată de Mirel Rădoi, care a venit cu propriul său staff.

Trei luni mai târziu, Thomas Neubert s-a înțeles cu fosta campioană a României și va reveni în staff-ul roș-albaștrilor pentru al patrulea mandat la FCSB.

Am bătut palma cu MM (n.r. Mihai Stoica) astăzi (n.r. duminică) Nu am fost greu de convins, dar am pus niște condiții foarte importante pentru mine. Despre astea au fost discuțiile în ultima perioadă de timp. Am pus la punct detaliile și am bătut palma. Condițiile vreau să rămână între mine și Mihai Stoica. Un an este noul contract. 

Nu am mai lucrat cu Marius Baciu, nu îl știu. Noi vom avea săptămâna viitoare o ședință cu tot staff-ul tehnic, inclusiv cu Marius Baciu. Acolo ne vom vedea prima dată, dar nu este nicio problemă pentru mine și cred că nici pentru el”, a spus Thomas Neubert, conform digisport.ro

Preparatorul fizic care va reveni la FCSB a dezvăluit că în ultima perioadă a negociat și cu Rapid pentru a face parte din staff-ul lui Daniel Pancu: ”Am discutat și cu Rapid, am fost acolo cu Daniel Pancu. Îmi place foarte mult de el, am mare respect pentru Pancu”.