Echipa constănțeană și-a asigurat prezența în următorul sezon din SuperLiga după un baraj câștigat la loviturile de departajare în fața Chindiei Târgoviște. Odată cu menținerea în primul eșalon, conducerea clubului trebuie să clarifice situația lotului, iar cel mai sonor nume aflat la final de contract este Denis Alibec. Deși fotbalistul își dorește să continue la formația din Ovidiu, instalarea pe banca tehnică a lui Ioan Ovidiu Sabău aduce o nouă perspectivă asupra negocierilor.
Noul antrenor plănuiește o discuție directă cu experimentatul vârf pentru a stabili dacă viziunile lor coincid.
Întrebat despre modul în care va gestiona relația cu Alibec, un jucător considerat capricios, Ioan Ovidiu Sabău a oferit exemplul colaborării de succes pe care a avut-o cu Dan Nistor.
„Denis Alibec este un jucător care, dacă e pregătit, poate ajuta foarte mult. Eu am lucrat cu Dan Nistor, despre care se spunea că este mofturos și greu de antrenat. A avut cel mai bun an din cariera lui cu mine antrenor. Nu a fost deloc greu de antrenat. Era primul la antrenament, alerga și cel mai mult. Cu astfel de oameni nu ai cum să nu te înțelegi. Ești lider la interviuri, în vestiar, dar cel mai mult trebuie să fii lider în teren. Trebuie să fii eficient și să ai o motivație. Contează cât de motivat e fiecare. L-ați văzut și pe Chipciu, care s-a întors și la națională. Sunt oameni serioși și nu ai ce să le reproșezi. Trebuie și jucătorii de la Farul să mă înțeleagă și pe mine, cum lucrez eu”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Digisport.
Clubul dorește prelungirea înțelegerii
În ciuda incertitudinilor tactice, intenția oficialilor este clară. Zoltan Iașko a transmis că echipa intenționează să îi propună lui Alibec o nouă ofertă, mizând pe atașamentul acestuia față de culori. Până în prezent, atacantul a bifat 126 de meciuri, marcând de 41 de ori și oferind 28 de pase decisive pentru constănțeni.