Pleacă de la Dinamo? Ce a făcut Iuliu Mureșan, imediat după înfrângerea usturătoare cu Universitatea Craiova

dinamo - universitatea craiova Dinamo Iuliu Muresan Superliga Iuliu Mureșan
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 11 Februarie 2022, 18:03
Data actualizarii: Vineri 11 Februarie 2022, 18:07

Chiar dacă s-a zvonit că va pleca, mai mult ca sigur, de la Dinamo, Iuliu Mureșan a fost în cursul zilei de vineri la Săftica.

Iuliu Mureșan a fost prezent la antrenamentul de recuperare al celor de la Dinamo de vineri dimineață, și ar urma să aibă o discuție cu jucătorii și cu antrenorul Flavius Stoican. 

Iuliu Mureșan, în vizită la Săftica după meciul cu Universitatea Craiova

Există posibilitatea ca Mureșan să-i anunțe că pleacă de la Dinamo, situație în care, cel mai probabil, va fi urmat de antrenor, anunță Fanatik.ro.

Cu Stoican pe bancă, Dinamo a înregistrat patru înfrângeri din patru meciuri (trei dintre acestea la scor), cu 15 goluri primite și două marcate!

Dinamo este pe locul 15 în Liga 1, cu 12 puncte și cea mai slabă apărare, cu 58 de goluri primite în 25 de partide. Ultima clasată, Academica Clinceni, are 11 puncte și are 48 de goluri primite.

În următoarea etapă, Dinamo se va deplasa la Arad pentru duelul cu UTA, ocupanta locului zece și noua echipă a lui Ionuț Badea. În tur, cele două echipe au remizat, scor 2-2.

Flavius Stoican: ”Nu țin de scaun”

„În momentul în care se decide lucrul ăsta, nu sunt omul care să țină de scaun. Dacă se ia o decizie și se consideră că e mai bine pentru viitorul lui Dinamo... asta e realitatea, nu ai rezultate, pleci. Am avut o discuție cu dânsul și cu jucătorii, chiar îmi doream să aibă un motiv de bucurie, din păcate nu s-a putut. A ajuns la capătul puterii”, a spus Flavius Stoican, la finalul partidei”, a spus Flavius Stoican, când a fost întrebat despre demitere.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!