Cele două echipe și-au dat întâlnire duminică seară, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în etapa cu numărul 11 din sezonul regulat al Superligii României.
La capătul celor 90 de minute, campioana României a înregistrat toate cele trei puncte, grație reușitei lui Florin Tănase din minutul 48 (penalty).
Pe ce loc a urcat FCSB după victoria cu Oțelul Galați
În urma victoriei, echipa pregătită de Elias Charalambous a urcat pe locul 11. Roș-albaștrii au ajuns, astfel, la 10 puncte după 11 etape desfășurate în sezonul regulat.
Două victorii, patru rezultate de egalitate și cinci eșecuri au mai consemnat campionii României în startul modest de campionat.
De cealaltă parte, Oțelul Galați se află pe locul 10 cu 13 puncte. Trei victorii, patru remize și patru eșecuri are trupa lui Laszlo Balint după 11 etape.