OUT! Pleacă de la Dinamo în iarnă: „E destul de complicată situația”

OUT! Pleacă de la Dinamo în iarnă: „E destul de complicată situația” Superliga

Dinamo traversează un sezon foarte bun în Superliga și ocupă primul loc după 14 etape, cu 33 de puncte. 

„Câinii” sunt lideri în Superliga și au un avans de un punct față de Universitatea Craiova și de trei față de Rapid, însă nu toți jucătorii din lot au reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.

Printre ei se numără și Adrian Mazilu (21 de ani), transferat cu surle și trâmbițe de la Brighton în august 2025, pentru aproximativ 450.000 de euro, care a fost afectat de o accidentare care l-a ținut o perioadă îndelungată departe de teren.

În actualul sezon, winger-ul nu a fost titular în niciun meci de campionat. A marcat în victoria cu FC Voluntari, scor 4-0, iar singura partidă în care a fost integralist a fost cea cu Sporting Liești, din Cupa României.

Adrian Mazilu ar putea pleca sub formă de împrumut în iarnă

Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a confirmat că oficialii clubului iau în calcul un împrumut în perioada de mercato din iarnă. Sepsi și Farul s-ar număra printre echipele interesate de serviciile fotbalistului.

„Mai așteptăm până în iarnă, e destul de complicată situația lui. Chiar îl felicit pentru dăruirea și ambiția de la antrenamente. N-are realizări în meciuri, se pare că intră timorat atunci când primește minute și asta îl afectează un pic și pe el, dar și imaginea lui despre ce poate să realizeze.

Prima variantă la care ne gândim este să meargă șase luni să joace constant, să reintre în circuit. Suntem deschiși la orice discuții. Sepsi și Farul l-au dorit, din ce știu eu. E foarte important ca el să joace mai mult. Decidem în decembrie, noi suntem deschiși și vedem interesul jucătorului ca fiind primordial”, a declarat Nicolescu, potrivit Fanatik.

  • 650.000 de euro este cota de piață a internaționalului U21, potrivit Transfermarkt
  • Un singur trofeu are în vitrină, titlul în Superliga alături de Farul în 2022/23
  • Farul, Brighton și Vitesse sunt echipele din CV-ul winger-ului de 1,86 m înălțime
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!