Campioana României a anunțat despărțirea de Alexandru Musi (20 de ani), care a început deja pregătirea cu cei de la Dinamo, acolo unde a fost cedat de Gigi Becali în schimbul lui Dennis Politic (25 de ani).
Pentru a-l transfera pe căpitanul lui Dinamo, Becali a pus la bătaie, pe lângă transferul lui Musi, și suma de un milion de euro, pe care ”câinii” o pot folosi pentru transferul lui Ianis Stoica.
FCSB a oficializat despărțirea de Alexandru Musi prin intermediul unui comunicat oficial. Cele două părți au reziliat contractul.
FCSB a anunțat despărțirea de Alexandru Musi
„Campionii României anunță rezilierea contractului lui Alexandru Musi, care va face parte, începând cu sezonul 2025-2026, din lotul lui Dinamo.
Atacantul în vârstă de 20 de ani, care este un produs al Academiei FCSB, are în palmares titlul de campion, precum și Supercupa României în sezonul recent încheiat.
Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție și îi urează mult succes în carieră!”, a transmis FCSB.