Oțelul Galați - U Cluj 1-0! Trupa lui Dorinel Munteanu s-a impus și a urcat pe primul loc în play-out

Oțelul Galați - U Cluj Otelul Galati U Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 21 Aprilie 2024, 18:00
Data actualizarii: Duminica 21 Aprilie 2024, 18:09

Oțelul Galați s-a impus la limită, scor 1-0, pe teren propriu, în fața Universității Cluj, în etapa cu numărul cinci din play-out-ul Superligii.

Oțelul Galați - Universitatea Cluj 1-0

Clasament play-out Superliga

FINAL

Min. 90+3: Dan Nistor a rămas întins pe gazon după ce a primit un picior în figură de la Teleș. Jucătorul Oțelului a văzut doar cartonașul galben în ciuda faptului că i-a spart nasul lui Nistor.

Min. 82: Ocazie pentru Oțelul Galați! Cisotti a trimis o minge în careu, Tănasă s-a întins, însă nu a reușit să ajungă la minge.

Min. 65: Ocazie pentru U Cluj! Daniel Popa a expediat un șut în forță, însă mingea s-a dus peste poartă.

Min. 50: Ocazie importantă pentru U Cluj! Dan Nistor primește o pasă bună în marginea careului de 16 metri și șutează în forță spre poarta gazdelor, însă mingea trece pe lângă poartă.

Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 40: GOOOL Oțelul Galați! Da Silva a centrat din flancul stâng în centrul careului, până la Frederic, care a preluat și a șutat în forță la poartă, din interiorul careului, învingându-l pe Edvinas Gertmonas.

Min. 12: Ocazie pentru Oțelul Galați! Cisotti a trimis o minge în careu, însă Alex Pop a reluat cu capul peste poartă.

Min. 1: A început partida!


Cele două echipe s-au întâlnit în urmă cu trei zile, tot la Galați, în semifinalele Cupei României, iar Oțelul a obținut dramatic calificarea în finală, unde va întâlni Corvinul Hunedoara.

Meciul s-a încheiat cu 2-1 și a fost decis de un autogol semnat de Alexandru Chipciu, care a acuzat jocul dur al echipei lui Dorinel Munteanu la flash-interviu.

Oțelul Galați - U Cluj, ora 16:00, LIVE TEXT

  • Oțelul Galați: Pap - Zhelev, Cisse, Yabre, Gomes - Lameira, Zivulic, Cisotti - Maciel, A. Pop, Bodișteanu
  • Rezerve: Stoian, Rus, Panait, Farcaș, Tănasă, Malle, Rusevic, Neagu, Jardan, Adascăliței, Teles, Gaitan
  • U Cluj: Gorcea - Chinteș, Pițian, Kelven, Chipciu - Bic, Doukoure - Roguljic, Nistor, Gheorghe - Popa
  • Rezerve: Gertmonas, Oancea, Peteleu, Masoero, Simion, Techeres, Silaghi, Anselmo, Pănoiu, Roger

Și meciul din campionat are o miză aparte. Oțelul ocupă locul opt, care asigură prezența la barajul pentru Conference League, cu 27 de puncte, iar Universitatea Cluj este la un punct în spate și poate urca, cel puțin temporar, pe primul loc în play-out, peste Oțelul, UTA Arad și Hermannstadt.

Primul loc din play-out este, de asemenea, foarte important. Acesta va asigura prezența la baraj din postura de echipă gazdă în primul meci, cu ocupanta locului opt. În finala barajului, câștigătoarea va juca în deplasare cu echipa care va încheia play-off-ul pe locul trei.

„Este clar că am avut foarte multe meciuri, dar ne așteaptă un meci la fel de greu duminică. Ăsta e programul competițional, trebuie să-l respectăm. Mi-ași dori ca și duminică să fie stadionul la fel de plin. Ne mai trebuie maxim 6 puncte și suntem în grafic ca să spun așa.

Această perioadă de trei ani de zile cred că au înțeles mesajele mele de a nu ceda, de a avea încredere în grup. Cred că suntem într-un an bun. Sper să nu ne oprim aici din punct de vedere sportiv”, a spus Dorinel Munteanu, după meciul din Cupa României.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 34 de ori, fiecare şi-a trecut în cont câte 13 victorii, iar alte opt partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Oţelul gazdă: 17 jocuri - 11 victorii Oţelul - 4 remize - două succese Universitatea Cluj.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!