FC U Craiova - CS Mioveni 1-1! Oltenii salvează un punct pe final de meci, prin golul lui Huyghebaert

FC U Craiova CS Mioveni Juan Bauza Nicolo Napoli play-out Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 01 Aprilie 2022, 17:55
Data actualizarii: Vineri 01 Aprilie 2022, 19:39

FCU Craiova și CS Mioveni au încheiat la egalitatea, scor 1-1, meciul din etapa a treia a playout-ului Ligii 1.

FC U Craiova - CS Mioveni 1-1

Oaspeţii au deschis scorul prin Lucian Dumitriu (59), după o minge respinsă greşit de portarul Robert Popa. Echipa antrenată de Nicolo Napoli a reuşit egalarea pe final, prin fundaşul belgian Jeremy Huyghebaert (88), scăpat din marcaj de Ionuţ Burnea.

Craiovenii au evitat eşecul deşi au jucat aproape tot meciul în zece oameni, fundaşul francez Bradley Diallo fiind eliminat în min. 8 pentru fault în poziţie de ultima apărător la Bogdan Rusu.

Argeşenii au avut ocazii mari de gol prin Rusu (38) şi Răzvan Trif (42), în timp ce gazdele au irosit o şansă notabilă prin William Baeten (19).

În min. 90+1, portarul Popa a avut o intervenţie riscantă la Ştefan Blănaru, pentru care CS Mioveni putea primi penalty.

Jocul a fost întrerupt circa două minute în min. 11, din cauza scandările suporterilor craioveni împotriva arbitrului Istvan Kovacs după eliminarea lui Diallo.

FC U Craiova rămâne neînvinsă în play-out, cu o victorie şi două egaluri.

 

În sezonul regulat, CS Mioveni s-a impus cu 1-0 pe teren propriu, iar meciul de la Craiova s-a încheiat nedecis, 0-0.

FINAL

Min. 88: GOOOL FCU Craiova! Huyghebaert restabilește egalitatea și oltenii salvează un punct pe final de meci, cu un om mai puțin pe teren.

 

Min. 60: GOOOL Mioveni! Dumitriu deschide scorul după o respingere greșită a lui Popa

Min. 46: Start în repriza secundă!

PAUZĂ

Min. 12: Meciul a fost oprit de arbitrul Istvan Kovacs din cauza scandărilor rasiste la adresa sa.

Min. 8: Cartonaş roşu U Craiova 1948! Rusu este faultat de Diallo din postură de ultim apărător, iar Istvan Kovacs îi arată direct cartonașul roșu jucătorului oltenilor.

Min. 1: A început partida!

FC U Craiova - CS Mioveni, partidă din etapa 3 a play-out-ului din Liga 1, se joacă vineri, de la ora 17:30, și poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe sport.ro.

Gazdele, antrenate de Nicolo Napoli, nu se pot baza pe ”decarul” Juan Bauza, argentinianul fiind accidentat, după cum a anunțat FC U pe site-ul oficial.

După primele două runde din play-out, Craiova ocupă locul 5, în timp ce Mioveni este pe 7, poziție de baraj, iar meciul va fi arbitrat de centralul Istvan Kovacs.

Formațiile probabile de la FC U Craiova - CS Mioveni

FC U Craiova: R. Popa - Negru, Kovacic, Diallo, Huyghebaert - Baeten, Asamoah, Marquet, Durmen - Cl. Bălan, Compagno

Antrenor: Nicolo Napoli

CS Mioveni: I. Popescu - Balaur, Scarlatache, Garutti - Rădescu, Lixandru, Dumitriu, Trif - Sanoh, B. Rusu, Buziuc

Antrenor: Alexandru Pelici

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!