Joao Paulo a devenit un jucător-cheie pentru FCSB. Roș-albaștrii l-au transferat pe Joao Paulo de la Oțelul Galați la începutul anului, iar fotbalistul din Capul Verde s-a adaptat rapid la gruparea patronată de Gigi Becali.

Ofertă din Egipt pentru Joao Paulo

Fotbalistul de 28 de ani care a evoluat la Cupa Mondială mai are contract până în vara anului 2028, însă ar putea pleca mai devreme de la echipă. 

Recent, FCSB a primit o ofertă de nerefuzat pentru Joao Paulo. Conform Fanatik, Zamalek a pus pe masă 1,2 milioane de euro pentru Joao Paulo, însă egiptenii ar fi dispus să urce până la 1,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe fotbalistul din Capul Verde.

Cel puțin deocamdată, oficialii de la FCSB nu iau în considerare să îl vândă pe Joao Paulo, însă totul depinde de cât de mult mai sunt dispuși să pluseze egiptenii.

  • 900.000 de euro este cota de piață a lui Joao Paulo, potrivit Transfermarkt.