La doar câteva zile după demiterea tehnicianului portughez, în Superliga României se pregătește o nouă schimbare de antrenor. 

Istvan Szabo, în pericol la Csikszereda

Conform Fanatik, conducerea clubului Csikszereda vrea să scape de Istvan Szabo după startul de sezon mult sub așteptări. Ciucanii au pierdut primele patru meciuri ale sezonului, astfel că ocupă ultima poziție a clasamentului.

Sursa citată susține că șefii de la Csikszereda sunt gata să ia măsuri drastice și să îl demită pe antrenorul de 59 de ani. Ciucanii s-au gândit deja și la un înlocuitor. Robert Ilyes, fostul antrenor al echipei, este așteptat înapoi la Csikszereda dacă se va ajunge la această variantă.

Se pare că meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe din etapa a cincea a campionatului va fi decisiv pentru viitorul lui Istvan Szabo.