Lucian Filip: ”Nu știu dacă Rădoi a contactat vreun jucător de la FCSB!”

Lucian Filip a luat parte la conferința de presă premergătoare jocului cu Unirea Slobozia. Una dintre întrebările reporterilor a fost legată de schimbările care vor apărea în vară la nivelul lotului celor de la FCSB.

Antrenorul interimar s-a abținut să facă prea multe comentarii, însă a transmis că este normal ca unii jucători să plece, iar alții să vină la echipă. 

Întrebat dacă Mirel Rădoi, antrenorul care i-a părăsit pe roș-albaștri pentru a semna în Turcia, cu Gaziantep, a contactat vreun jucător de la FCSB în vederea unui transfer la Gaziantep, Filip a transmis că nu știe nimic despre acest lucru.

Nu cred că ar fi corect să vorbesc acum despre jucătorii care vor pleca sau care vor rămâne. Am văzut ce a declarat patronul. E normal ca el să se gândească, fiecare patron își face bugetul înainte de următorul sezon, dar nu aș vrea să vorbesc foarte mult. Nu am simțit tensiune în vestiar din cauza asta. Indiferent de situație.. să presupunem că un jucător nu va continua, oricum el va trebui să se pregătească, ori să intre pe teren și să îl facă pe patron să se răzgândească. 

Discuții individuale avem aproape în fiecare zi cu jucătorii. Ei nu și-au pierdut speranța, cred că vom putea duce la bun sfârșit obiectivul rămas. Nu știu nimic despre acest lucru (n.r. dacă Mirel Rădoi a contactat vreun jucător pentru un transfer în Turcia)”, a spus Lucian Filip la conferința de presă.