"N-a fost in lot pentru ca asa am decis eu!" Cand va reveni Stoian la FCSB si cum va alege Teja atacantul titular

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 19 Februarie 2019, 12:25
Data actualizarii: Marti 19 Februarie 2019, 12:35

FCSB a remizat pe terenul Concordiei Chiajna, scor 0-0, si a ratat sansa de a se apropia la un singur punct de CFR Cluj.

FCSB a facut un nou pas gresit in Liga I. Formatia lui Mihai Teja a remizat pe terenul penultimei clasate Chiajna. Antrenorul echipei ros-albastre a acuzat la final tragerile de timp ale adversarilor, dar si permisivitatea arbitrului Cojocaru.

"Am avut atitudine! Cei de la Chiajna au stat pe jos"


"Suntem dezamagiti ca nu am luat cele trei puncte. Dar baietii au avut atitudine si determinare. Am intalnit un adversar care a incercat sa rupa cat mai mult jocul, am avut parte si de un arbitru care a fragmentat jocul. Noi trebuia sa marcam la ocaziile pe care le-am avut.

Nu neaparat ca nu suntem lasati sa jucam, dar astazi au fost foarte multe intreruperi. Arbitrul i-a lasat pe cei de la Chiajna sa stea foarte mult pe jos. Daca ne antrenam si venim la stadion, trebuie sa jucam fotbal, nu sa stam pe jos si sa ne multumim cu putin. Dar fiecare are o alta abordare. Insa nu arbitrajul ne-a facut sa nu castigam, cu toate ca am avut si un penalty in ultimul minut.

Am avut cateva ocazii bune din care trebuia sa marcam. Ne-am fi apropiat la un punct de CFR. Trebuie sa luam toate punctele impotriva Craiovei si Voluntariului.

M-a nemultumit jocul lui Matei din prima repriza si am vrut sa dau putin mai multa viteza. Noi tineam de minge, dar ne trebuia mai multa viteza. Cred ca Morutan a facut o repriza a doua buna", a spus Mihai Teja la conferinta de presa de dupa meci.

De ce au lipsit Balasa, Teixeira si Stoian


Mihai Teja a mai spus ca Balasa si Teixeira au ramas in afara lotului din cauza unor probleme medicale. De cealalta parte, Stoian nu a fost accidentat, insa antrenorul a decis sa il lase in tribuna. Stoian nu a mai jucat de la meciul cu Dunarea, la finalul caruia a fost facut praf de Gigi Becali.

Antrenorul FCSB spune ca Stoian se pregateste ok si va reveni atunci cand va putea sa "intre si sa joace foarte bine".

"Balasa si Teixeira au avut niste probleme medicale, iar in cazul lui Stoian a fost decizia mea. El trebuie sa se adapteze la ceea ce ne dorim noi. Se pregateste bine si vreau sa intre si sa joace foarte bine", a mai spus Teja.

Ruleaza atacantii


Dupa ce i-a folosit in primele doua meciuri din 2019 pe Rusescu si Hora, Teja a mizat aseara pe Gnohere. Francezul nu a reusit sa marcheze.

"Trebuie sa le dau sanse atacantilor. Rusescu a jucat in primul meci, Hora in al doilea, acum Gnohere. Deocamdata vedem. Cel care va merita, va juca", mai spus antrenorul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!