FK Csikszereda a suferit un eșec drastic pe Cluj Arena, toate cele 4 goluri ale Universității find marcate în prima repriză.

Mihai Stoica, după ratarea lui Eppel din U Cluj - Csikszereda: "E totuși Liga 1!"

Cu toate acestea, la 0-0, în minutul 15, FK Csikszereda a avut o șansă uriașă de a deschide scorul. Kleinheisler a nimerit transversala, iar mingea a ricoșat în fața porții la Eppel. Aflat în poziție foarte bună, atacantul maghiar a avut o execuție dezastruoasă - un șut paralel cu poarta.

Mihai Stoica a comentat în termeni duri execuția complet ratată a lui Eppel, care în repriza a doua avea să înscrie golul de onoare al celor de la Miercurea Ciuc.

"Nu era jocul pe care mă concentram etapa asta (n.r - în privința contracandidatelor la play-off). Am avut ieri, avem mâine UTA-Botoșani. O fărâmă de speranță la Sibiu cu CFR, dar mică, mică. 

Când ai o asemenea execuție la 0-0 (n.r - a lui Marton Eppel), n-ai voie să ai așteptări. Atunci ar trebui să se spună: 'Stop, mă scuzați, nu știu ce caut aici!'. N-ai cum, e totuși Liga 1, n-ai cum să faci așa ceva. E greu să faci așa ceva! E vârful care în meciul cu UTA a făcut un meci extraordinar pe zăpadă aia. Cu spatele la poartă mi s-a părut un jucător extrem de interesant, dar de ce să faci așa ceva?!", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.

Marton Eppel (34 de ani), fotbalist cu 8 meciuri la naționala Ungariei, a ajuns la Csikszereda în vară, după promovare. Maghiarul este principalul marcator al echipei, cu 7 goluri în Superliga.