Mihai Stoica știe cine e favorită să câștige titlul

Mihai Stoica Farul Constanta Superliga Superliga Mihai Stoica
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 23 Aprilie 2023, 16:24
Data actualizarii: Duminica 23 Aprilie 2023, 16:24

În acest moment, Farul Constanța ocupă prima poziție în clasamentul play-off-ului din Superligă cu 42 de puncte.

Echipa de la malul mării se află la patru puncte distanță de ocupanta locului secund, campioana en-titre, CFR Cluj (38 de puncte). FCSB, vicecampioana României, completează podiumul cu 37 de puncte, dar „roș-albaștrii” au un meci în minus.

Mihai Stoica știe cine e favorită să câștige titlul

Managerul general FCSB, Mihai Stoica, a vorbit despre lupta la tiltu și a evidențiat faptul că formația dirijată de Gică Hagi, Farul Constanța, rămâne favorită să câștige Superliga, mai ales că echipa de la malul mării și-a asigurat deja un mic avantaj față de locul doi, cel puțin temporar.

„Hagi a luat o opţiune imensă. Noi avem acum două meciuri în deplasare foarte complicate, împotriva unor echipe cu care avem o mare rivalitate, mai veche sau mai nouă. Derby-urile sunt ciudate. Vedem cum va fi cu Rapid. Noi avem astea două meciuri, iar ei merg la Sepsi pe 29 aprilie. Doar că Sepsi, pe 26 aprilie, are poate cel mai important joc al sezonului, în semifinalele Cupei României.

Sepsi nu mai are nicio treabă în play-off. Că este o echipă serioasă şi joacă corect, 100% toate meciurile, suntem convinşi. Doar că prinzi o echipă la trei zile după un meci important. Da, Farul este favorită certă la titlu, da. Mi-era şi frică. V-am zis că i-am simţit că sunt mai buni decât CFR Cluj şi că-mi doream să nu câştige. Dar au câştigat pe merit”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Cum arată play-off-ul Superligii

  1. Farul Constanța - 39 de puncte (5 meciuri jucate, 3 victorii, 1 egal, 1 înfrângere)
  2. CFR Cluj - 38 de puncte (5 meciuri jucate, 1 victorie, 3 egaluri, 1 înfrângere)
  3. FCSB - 37 de puncte (4 meciuri jucate, 2 victorii, 2 egaluri, 0 înfrângeri)
  4. Universitatea Craiova - 35 de puncte (5 meciuri jucate, 2 victorii, 2 egaluri, 1 înfrângere)
  5. Rapid București - 28 de puncte (4 meciuri jucate, 0 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri)
  6. Sepsi OSK - 24 de puncte (5 meciuri jucate, 1 victorie, 0 egaluri, 4 înfrângeri)
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!